Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Tânărul mort în accidentul de la Tişiţa va fi înmormântat astăzi


   Tânărul de 24 de ani, Florin Minghiriș, care a murit vinerea trecută în accidentul de pe drumul național 24 Tișița-Cosmești, va fi înmormântat astăzi. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat sâmbătă de la Serviciul de Medicină Legală și depus la capela bisericii de lângă Åžcoala numărul 2. Sicriul va fi mutat astăzi, la ora 11.00, la Biserica Sf. Gheorghe din Obor, iar la ora 12.00 va fi înmormântat în Cimitirul Sudic.
Florin Minghiriș a fost elev al Grupului Åžcolar Agricol din Focșani
   Prietenul său din copilărie, Cristinel Pojar, de 24 de ani, cel care conducea motocicleta la momentul producerii accidentului a suferit răni ușoare. Polițiștii au stabilit clar că șoferul mașinii care a lovit motocicleta nu a respectat semnificația indicatorului „Stop”. „La data de 28 iunie 2013, orele 16.27, pe DN 24, în afara localității Tișița, conducătorul auto B. Nicușor, de 26 ani, din Mărășești, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot,  având indicatorul «Stop» nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat motocicleta, condusă regulamentar de P. Cristinel, de 24 ani, din Focșani. În urma impactului, conducătorul motocicletei a fost accidentat ușor, iar pasagerul motocicletei, M. Florin Alexandru, de 24 ani, din Focșani, a decedat”, au transmis polițiștii.

Mesaje de condoleanțe

    Pe site-ul cotidianului „Monitorul de Vrancea” au fost postate destul de multe mesaje de condoleanțe. Un cititor spune: „Dumnezeu să-l odihnească în pace!. Era un băiat deosebit, un copil blând, cu bun simț și bine educat. Nu cred că există cuvinte care să poată alina durerea familiei”.
    Un alt cititor îi sfătuiește pe oamenii legii să verifice permisele romilor din Mărășești. Un alt cititor explică: „am trecut pe acolo și am încercat să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Åžoferul cum a și declarat nu a avut timp să-l vadă pe motociclist. La acea intersecție este un Stop cât China, dar el nu l-a văzut. Ca o părere el nici nu a oprit, doar a zis că este indicator Cedează trecerea, mai ales că este și  puțină pantă și a zis să nu moară motorul. În acel loc dacă te uiți în dreapta este și puțină curbă până în pasarelă la Tișița. Vinovat șoferul care nu s-a asigurat de două ori când a intrat pe drumul cu prioritate. Dumnezeu să-l ierte pe decedat, iar primăria Mărășești să facă ceva în acel loc împreună cu poliția”.
   De asemenea, George scrie „odihnește-te în pace Piticule…..ai trăit frumos, blând, demn, curajos și responsabil. De acu ai tu grijă de îngeri”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?