Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Senatorul Cristian Dumitrescu: Suedia sprijină aderarea României la spaţiul Schengen


   Vicepreședintele Senatului României, senatorul Cristian Dumitrescu, s-a întâlnit, miercuri, cu vicepreședintele Grupului parlamentar de prietenie Suedia-România, deputatul Hans Wallmark. Cristian Dumitrescu și-a exprimat satisfacția pentru dialogul dinamic și bunele relații bilaterale dintre România și Suedia. El a precizat că prezența deputatului Hans Wallmark la Parlamentul  României, în cadrul unei vizite de lucru, este foarte importantă pentru conturarea unei imagini cât mai corecte despre România. El a menționat că la începutul acestei sesiuni parlamentare, ministrul Afacerilor Externe Titus Colățean a transmis o scrisoare conducerii celor două Camere ale Parlamentului pentru urgentarea constituirii grupurilor de prietenie, grupul de prietenie România-Suedia fiind un suport important pentru susținerea relațiilor parlamentare dintre cele două țări.
   Pe parcursul întrevederii, vicepreședintele Senatului a abordat problematica aderării României la spațiul Schengen, menționând că țara noastră îndeplinește criteriile tehnice, în prezent căutându-se soluții pentru intensificarea sprijinului politic. Senatorul Cristian Dumitrescu a mulțumit Suediei pentru sprijinul acordat în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen, subliniind că atâta timp cât suntem solidari în Uniunea Europeană, șansele Europei de a deveni mai puternică cresc.
   La rândul său, deputatul Hans Wallmark a menționat că România și Suedia au poziții similare într-un spectru larg de probleme de politică externă și europeană, în special în ceea ce privește Republica Moldova, menționând faptul că nu trebuie să avem uniuni în uniuni, ci o singură Uniune Europeană unită. Totodată, Suedia continuă politicile de promovare a încadrării în muncă, prin măsuri de integrare a imigranților, considerând că toate țările câștigă din imigrație. De menționat este faptul că Suedia a liberalizat piața forței de muncă pentru cetățenii români încă de la 1 ianuarie 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?