Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

UE a încetat procedura de deficit excesiv împotriva României


   Consiliul Uniunii Europene a încheiat procedura de deficit excesiv împotriva României, apreciind că deficitul bugetar excesiv a fost corectat și va continua să scadă în 2013 și 2014, după ce a fost redus anul trecut până sub pragul de referință de 3% din PIB. Astfel, Conciliul a încetat vineri procedura de deficit excesiv împotriva Italiei, Letoniei, Lituaniei, Ungariei și României, confirmând că cele cinci state și-au redus deficitele sub pragul de 3% din PIB, nivelul de referință recomandat de UE în privința deficitului bugetar, se arată într-un comunicat transmis vineri de Consiliul UE. 
    Numărul statelor aflate în procedură de deficit excesiv a scăzut astfel la 16 din totalul de 27 de țări membre UE. Majoritatea procedurilor de deficit excesiv au fost deschise în urma crizei financiare din perioada 2008-2009. În cazul României, procedura a fost inițiată în luna iulie a anului 2009, când Consiliul a recomandat măsuri pentru reducerea deficitului, ajuns la 5,4% din PIB în 2008. România a încheiat în martie 2009 un acord de finanțare externă de 20 miliarde euro cu   Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și alte instituții financiare internaționale.
   Consiliul a cerut inițial României să reducă deficitul bugetar până sub pragul de 3% din PIB la finele anului 2011. În luna februarie a anului 2010, termenul a fost prelungit până la sfârșitul anului 2012, având în vedere contracția economică peste estimări înregistrată în 2009. Totodată, pentru a atinge obiectivul stabilit pentru anul 2012, Consiliul a recomandat o serie de măsuri cu un impact total de 1,75% din PIB pe an, pentru perioada 2010-2012. În pofida măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, deficitul a urcat în 2009 la 9% din PIB, din cauza unei contracții economice mai dure față de așteptările oficialilor. 
   Comisia Europeană estimează că deficitul bugetar al României va coborî în acest an la 2,6% din PIB și se va plasa în 2014 la 2,4% din PIB, după ce a scăzut anul trecut la 2,9% din PIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?