Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

VIDEO şi GALERIE FOTO: Milioane de euro pentru dezvoltarea pisciculturii vrâncene


   Autoritățile locale și întreprinzătorii privați pot accesa fonduri europene în valoare de 1,75 milioane euro pentru dezvoltarea pisciculturii în Vrancea. Banii sunt acordați prin Grupul Local de Acțiune pentru gestionarea durabilă a fondului piscicol (FLAG) „Bazinul Siretului”. Fondurile ar putea fi utilizate pentru pensiuni în zona piscicolă, refacerea de zone piscicole, dar și realizarea de bălți piscicole. Acest proiect a fost lansat, vineri, la Răstoaca, în prezența oficialilor din conducerea Ministerului Agriculturii, Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, a primarilor și oamenilor de afaceri din comunele partenere în cadrul FLAG-ului, care are teritoriu întins pe trei județe, respectiv Vrancea, Brăila și Galați. Este al patrulea grup de acțiune locală dezvoltat de Consiliul Județean în cadrul strategiei de dezvoltare a mediului rural din Vrancea. 
   Primăriile din zona de sud a județului, dar și micii întreprinzători pot accesa fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din piscicultura vrânceană printr-un proiect inițiat de Consiliul Județean Vrancea. Proiectul FLAG -ului „Bazinul Siretului” a fost lansat, vineri, la Răstoaca, în cadrul unei întâlniri la care au parti-cipat Ciceronis Cumpănășoiu, directorul general al Direcției Generale Pescuit din cadrul Autorității de Management pentru Programul Operațional de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii, Luminița Mihailov, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est, primarii comunelor partenere, oameni de afaceri. 
   Evenimentul a fost deschis de preșe-dintele FLAG-ului „Bazinul Siretului”, Ionel Gabriel Necula, care a menționat sprijinul administrației județene, prin care s-au obținut fondurile necesare cofinanțării proiectului. „Mulțumesc Consiliului Județean, în special președintelui Marian Oprișan, pentru ajutorul acordat și sprijinul financiar reprezentând cofinanțarea pentru acest proiect, nu a fost deloc o sumă neglijabilă”, a afirmat Ionel Gabriel Necula.
   Informațiile tehnice au fost prezentate de managerul proiectului, Lenuș Voineagu. Aceasta a menționat că este un proiect prin care se dorește revigorarea pisciculturii vrâncene, care a decăzut după 1990. „Potențialul pe care îl are zona este unul real. Înainte de 1989 în această zonă erau sute de hectare de luciu de apă. Să dezvoltăm acele exploatații piscicole care există, să dezvoltăm imfrastructura piscicolă și să încercăm să facem ceva procesare. Putem să dezvoltăm această ramură și să încercăm să legăm activitatea comercială de pescuit cu cea turistică, de pescuit sportiv, de petrecerea timpului liber, dezvoltarea ecoturismului”, a afirmat Lenuș Voineagu, precizând că există un potențial pe segmentul produselor tradiționale. 
   Gheorghe Văcaru, șef serviciu în cadrul Autorității de Management, a arătat că decăderea pisciculturii este o situație generală pentru această zonă, Vrancea-Brăila-Galați. Dacă înainte de 1990 aici erau peste 15 mii hectare luciu de apă, în ultimii ani dacă mai funcționează 4-5 ferme piscicole. Doar în Vrancea, dezvoltarea pisciculturii în perioada comunistă a condus la înființarea societății Piscicola la începutul anilor ’80. Ulterior, societatea s-a transformat în Milcovul SA, iar industria piscicolă „aproape a dispărut în ultimii 10-15 ani”. „Banii trebuie să aducă plus valoare și să-i cheltuim în piscicultură”, a afirmat Gheorghe Văcaru. 
   O primă inițiativă a fost prezentată de primarul comunei Slobozia Ciorăști, Elena Gîrneață. Aceasta a arătat că există intenția amenajării iazului cu o suprafață de circa 7 hectare din comună. Aici ar putea fi derulate atât activități piscicole cât și pentru petrecerea timpului liber. 
„Proiectele nu trebuie să miroasă a pește, ci să conțină pește”
   Administrația județeană și conducerea FLAG-ului au fost felicitate de autoritățile implicate în accesarea fondurilor europene. Ciceronis Cumpănășoiu și Luminița Mihailov au subliniat importanța acestui FLAG, dar au avertizat și asupra timpului scurt rămas pentru contractarea proiectelor. „Suntem onorați să participăm la lansarea FLAG-ului dumneavoastră. Sper să reușiți să implementați acest proiect până la capăt. La prima vedere suma nu pare foarte mare, dar m-aș bucura să reușiți să contractați această sumă până la sfârșitul anului”, a afirmat directorul general Ciceronis Cumpănășoiu. Acesta a precizat că „proiectele nu trebuie să miroasă a pește, ci să conțină pește” și le-a spus celor prezenți că de succesul acestui FLAG depinde și alocarea de fonduri pentru exercițiul financiar 2014-2010. 
   De asemenea, Luminița Mihailov a subliniat contribuția pe care a avut-o Consiliul Județean Vrancea în dezvoltarea FLAG-ului „Bazinul Siretului”. „E un lucru foarte important că avem un FLAG în această zonă”, a afirmat directorul Luminița Mihailov. 
Începe sesiunea de proiecte pentru piscicultură
   Prin FLAG-ul „Bazinul Siretului” vor putea fi depuse proiecte de accesare a două măsuri, respectiv pentru „Sprijinirea infrastructurii și serviciilor legate de turism și restructurarea activităților economice, în special prin promovarea eco-turismului” și „Acțiuni de creștere a competitivității zonelor de pescuit și valorificarea produselor pescărești, inclusiv acțiuni de marketing”. 
   Prima sesiune de proiecte va fi lansată săptămâna viitoare. Cofinanțarea pentru proiectele depuse oscilează între 25 și 40%, în funcție de valoarea solicitată. FLAG-ul va permite asigurarea de sprijin nerambursabil pentru proiecte derulate pe teritoriul localităților Biliești, Suraia, Slobozia Ciorăști, Nănești, Măicănești, Tătăranu, Nămoloasa (Galați), Ciorăștii Mari, Vulturu, Salcia Tudor (Brăila). Proiectul FLAG-ului este finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013. FLAG „Bazinul Siretului” face parte din lista celor 14 grupuri locale selectate la nivel național pentru finanțare.
   Înființarea Grupului Local și obținerea finanțării europene reprezintă o șansă pentru dezvoltarea economică a Bazinului Siretului și o gură de oxigen pentru firmele care doresc să investească în pescuit, dar nu au suficiente fonduri. Astfel, firmele care doresc să deruleze o investiție în domeniul pisciculturii nu trebuie să se mai deplaseze la București pentru realizarea și aprobarea proiectului.
Strategie pentru dezvoltarea satului vrâncean
   Înființarea de GAL-uri pentru dezvoltarea mediului rural din Vrancea este una dintre inițiativele președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. Folosirea fondurilor europene reprezintă o oportunitate care nu trebuie ignorată, mai ales în condițiile crizei economice care a afectat mediul de afaceri european. Sprijinul administrației județene s-a concretizat în parteneriate cu patru GAL-uri vrâncene, respectiv „Vrancea Sud-Est”, „Valea Râmnicului”, „Pădurile Dacice” și FLAG-ul „Bazinul Siretului”. Acest parteneriat a permis asigurarea cofinanțării necesare derulării proiectelor inițiate de solicitanți ai localităților din teritoriu. Prin aceste forme constituite din reprezentanți ai sectorului public și privat din localitățile vrâncene pot fi accesate fonduri europene de zece milioane euro.
   Grupurile de Acțiune Locală sunt entități constituite din reprezentanți ai sectorului public și privat, desemnați dintr-un teritoriu rural omogen, care vor trebui să îndeplinească o serie de cerințe privind componența, teritoriul acoperit și care vor putea implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului. Primul Grup de Acțiune Locală înființat, „Vrancea Sud-Est”, a fost un succes în primul an de implementare. Acest GAL a fost prezentat ca exemplu de bune practici de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Până acum au fost încheiate șase sesiuni, din care cinci în 2012 și una în 2013, în care au fost depuse 59 de proiecte, cu o valoare totală de 1,65 milioane euro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?