Şeful Carrefour: Din cauza inflaţiei, consumatorii devin zgârciţi

0
916

Consumatorii francezi, conştienţi de costuri, renunţă la peşte şi la mâncarea organică, cumpărând carne mai ieftină, pentru a economisi bani atunci când fac cumpărături, a afirmat marţi Alexandre Bompard, şeful celui mai mare retailerul european, Carrefour, transmite Reuters. Dezbaterile economiştilor privind momentul în care inflaţia va atinge nivelul de vârf sunt zadarnice, ceea ce contează fiind noua abordare austeră a consumatorilor privind cumpărăturile, susţine directorul general al companiei franceze. „Fac alegeri în favoarea celor mai scăzute preţuri, nu cumpără vită ci cea mai ieftină carne de porc, nu cumpără peşte sau mâncarea organică. Acest fenomen este actual, este profund şi s-a extins în ultimele săptămâni”, a declarat Bompard la o masă rotundă cu Medef, cea mai mare federaţie patronală din Franţa.

Carrefour şi concurenţii săi din industria alimentară s-au adaptat noilor tendinţe cu campanii promoţionale ce vizează îngheţarea preţurilor la o serie de produse folosite zilnic, a explicat Bompard. În majoritatea ţărilor dezvoltate inflaţia a atins un nivel record în ultimele luni, în urma perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, provocate de pandemie, şi a creşterii preţului energiei, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

În Franţa, rata inflaţiei a atins 6,8% în iulie, cel mai ridicat nivel de când este folosită metodologia UE de calcul, la începutul anilor ‘1990. Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la nivelul record de 8,9% în iulie, de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%. Faţă de alte state din zona euro, Franţa a transferat mai puţin agresiv costul inflaţiei ridicate asupra consumatorilor, plafonând preţurile la gaze şi electricitate şi majorând veniturile, cu subvenţii pentru cei cu venituri scăzute, cu creşteri salariale pentru bugetari şi majorări de pensii.

Săptămâna trecută, Carrefour a anunţat că va îngheţa preţurile la 100 dintre produsele sale, pentru a-i ajuta pe francezi să facă faţă creşterii inflaţiei. Decizia Carrefour vine după ce alte mari companii din Franţa au luat măsuri pentru a-i ajuta pe consumatori să facă faţă nivelului record al inflaţiei, în contextul presiunilor Guvernului de la Paris.

În iulie, gigantul petrolier TotalEnergies şi compania de transport CMA CGM au anunţat noi măsuri de reducere a preţurilor. TotalEnergies a informat că, de la 1 septembrie, va reduce preţurile combustibililor la benzinăriile sale din Franţa, până la finalul anului, în timp ce CMA CGM va reduce taxele de transport cu 750 euro per container pentru importurile din Asia în Franţa. Carrefour va îngheţa preţurile până la 1 noiembrie la o varietate de produse, de la alimente la produse sanitare şi îmbrăcăminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here