Medicul Mariana Buleu: Mulţumirea pacienţilor este de ajuns

   Este medic de mai bine de 20 de ani. E o fire caldă, mereu zâmbitoare și foarte înțelegătoare. Astăzi v-o prezentăm pe Mariana Buleu, medic neurolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani. Născută în Pitești, a ajuns în Focșani urmându-și soțul, inginer de profesie. Spune că de mică și-a dorit să devină medic și nu regretă această decizie. Cea mai mare satisfacție profesională sunt mulțumirile venite din partea pacienților pe care îi tratează.

Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?

Medicul Mariana Buleu: La Pitești. Piteștiul este orașul meu natal. M-am născut pe 4 decembrie 1961. În Pitești am făcut și școala și liceul, profil Biologie Chimie, specific pentru Medicină și chiar foarte mulți colegi de-ai mei de clasă sunt medici. Iar de copilărit tot în Pitești. Până la vârsta de 18 ani am stat în Pitești.

Rep.: Medicina ați ales-o datorită profilului pe care l-ați urmat la liceu sau din alte motive?

M.B.: Nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce am ales medicina. De mică mi-am dorit să mă fac medic și nu am avut nicio altă alternativă, nu m-am gândit că aș putea face altceva. Într-un fel cred că m-am îndreptat către medicină și pentru faptul că în familia mea sunt mai mulți medici. Mă refer la verișoare, ceva mai în vârstă față de mine, un unchi, o mătușă. Eu am trăit prin preajma lor, îmi sunt rude apropiate. Am avut relații foarte bune și m-am făcut și eu doctor.

Rep.: Facultatea unde ați făcut-o?

M.B.: În București. Am urmat cursurile Facultății de Medicină Generală „Carol Davila” până în 1986. După care am făcut trei ani de stagiatură în Spitalul Județean de Urgență Focșani. Practic, lucrez aici de la 1 decembrie 1986.

Rep.: Ce v-a adus în Focșani?

M.B.: Soțul meu care este din Odobești și este inginer. M-am căsătorit cu el din timpul fa-cultății, în 1983. El a terminat cu un an înaintea mea facultatea, a luat repartiție aici, pentru că și-a dorit foarte mult, iar eu, de asemenea, mi-am dorit să vin tot aici, ca să fiu alături de el. 

Rep.: Ce a urmat după cei trei ani de stagiatură? De ce ați ales ca specializare Neurologia?

M.B.: După cei trei ani de stagiatură, din fericire au început să se dea examene pentru specializare, iar în 1990, pentru prima dată după Revoluție s-a susținut examen de Secundariat, iar eu am susținut acest concurs la București. Legat de Neurologie, cred că nu a fost neapărat o alegerea legată de dorința mea de a face Neurologie. Era post disponibil de Neurologie în Focșani, iar eu îmi doream să rămân în acest oraș. Aproape un an am fost medic de familie la Å¢ifești. A fost o perioadă foarte scurtă. Stagiatura s-a încheiat la 1 decembrie 1989, peste 2-3 săptămâni a fost Revoluția, timp în care fusesem deja repartizată la Å¢ifești, iar în cursul anului 1990, am susținut examenul de Secundariat și în conformitate cu media pe care am obținut-o am reușit să iau post de medic neurolog în Spitalul din Focșani. Probabil, orice specializare aș fi făcut aș fi îndrăgit-o la fel de mult ca Neurologia.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră această specializare?

M.B.: Cred că pentru mine înseamnă împlinirea mea ca și medic. Aș putea spune, acum că sunt neurolog, că nu aș fi putut face altceva. Înseamnă foarte mult și m-am apropiat foarte mult de colegii mei cu care am făcut specializarea, de mentorii mei ca și formatorii mei în această specialitate. Au fost niște oameni deosebiți, care îți insuflă dragoste pentru ceea ce faci. Eu am făcut Secundariatul la București, la Spitalul Colentina.

Rep.: Care vă sunt mentorii, că tot ați adus vorba de ei?

M. B.: Profesorul Cincă. Din nefericire, dumnealui nu mai trăiește. Profesorul Åžerbănescu, dumnealui este profesor onorific la Spitalul Colentina. Ne mai întâlnim la congrese, la conferințe. Å¢in legătura cu domnul profesor Åžerbănescu, dar și cu colegii mei care sunt cadre universitare. 

Rep.: Practic, din 1990 sunteți medic neurolog la Spitalul Județean. Medic șef de secție de când sunteți?

M.B.: După doamna doctor Harabagiu, cred că de prin 2004-2005. Acest lucru are mai puțină importanță pentru mine, pentru că este strict o funcție administrativă.

Rep.: Ce nevoi are Secția de Neurologie?

M.B.: Sunt multe nevoi ca pentru orice spital județean de urgență. Din fericire, una dintre cele mai mari nevoi s-a rezolvat și aici mă refer la schimbarea locației secției. Înainte eram pe strada Maior Sava, unde erau foarte multe pro-bleme, pe lângă cele care se mențin. Ne-am dori o condiție hotelieră mai bună, aparatură medicală, computer tomograf, ecograf  Doppler, RMN, dar ne bucurăm că există în Focșani, chiar în curtea spitalului.

Rep.: În toată cariera dumneavoastră, ca medic neurolog, ați avut un caz anume care v-a impresionat?

M.B.: Fiecare caz este deosebit, nu aș putea nominaliza un anume caz. Fiecare succes te bucură, fiecare insucces te marchează. Fiecare caz beneficiază de o atenție profesională și umană. Pacientul neurologic este un pacient cu dizabilități și este destul de grav. 

Rep.: Ce calități credeți că trebuie să aibă un medic neurolog?

M.B.: Multă răbdare, perseverență și să se dedice muncii, pentru că este foarte anevoios să lucrezi cu omul vârstnic și cu dramele lui. Marea parte a patologiei neurologice se adresează vârstei de după 50-60 de ani, dar, din nefericire, această patologie a început să apară la persoane din ce în ce mai tinere. Åži asta probabil că din cauza stresului, regimul de viață dezordonat.

Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?

M.B.: Sunt căsătorită, am un copil, care nu mai este copil, are 25 de ani, o fată. Ea este arhitect stagiar la Facultatea de Arhitectură.

Rep.: Ea nu a vrut să devină medic?

M.B.: Cred că ea a crezut că nu se poate angaja la atâta muncă, mai ales că eu nu am ajuns foarte des pe acasă, dar a dat și de mai multă muncă. A crezut că Arhitectura, poate, nu îi va ocupa atâta timp, dar cred că foarte multe profesii sunt ocupative.

Rep.: Care credeți că ar fi avantajele, dar și dezavantajele profesiei de medic?

M.B.: Avantajele sunt, să zicem, încununarea succesului profesional a muncii pe care o depui, dar dezavantajele ar putea fi că nu ai timp de viață personală și de viața de familie. Ești foarte legat de locul în care practici meseria pentru că oamenii din jur depind de tine , te caută, te știu, au încredere, sunt legați de tine.

Rep.: În puținul timp liber, ce vă place să faceți?

M.B. : Îmi place să călătoresc. Am fost în mare parte prin Europa, dar îmi doresc să ajung în America. Am în plan apropiat să fac această călătorie. 

Rep.: Reușiți să vă detașați de profesia de medic în timpul liber?

M.B.: Clar, nu. Te duci undeva, iar în anturajul respectiv, persoane mai cunoscute sau îndepărtate dacă știu că ești medic este imposibil să nu te întrebe ceva fie personal, fie legat de alții. Nu se poate să te detașezi de partea profesională. Åži nici emoțional nu te poți detașa. Eu cea mai mare siguranță o am aici, în secție. Nu mă pot detașa pentru că tot timpul te gândești la pacienți. Mă gândesc tot timpul la pacienții pe care îi las în urmă. Åži seara când mă culc mă gândesc la pacienți. E imposibil să te detașezi.

Rep.: Nu ați simțit niciodată că ați obosit?

M.B.: Am simțit că sunt obosită, pentru că muncesc foarte mult. Dar atunci când sunt obosită îmi găsesc timp să mă relaxez un week-end făcând altceva, călătorind. Pentru mine acele zile libere sunt luminița de la capătul tunelului care îmi reîncarcă bateriile și am iar puterea să o iau de la capăt.

Rep.: Cu ce se mândrește omul și medicul Mariana Buleu?

M.B.: Ca om, mă mândresc cu familia mea, iar ca medic cu respectul pe care mi-l dau pacienții ca urmare a muncii mele. Mulțumirea lor este de ajuns.