Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Helen Mirren s-a certat cu câţiva toboşari


   Helen Mirren s-a certat cu un grup de toboșari zgomotoși în fața teatrului Gielgud, unde juca rolul reginei Marii Britanii, în spectacolul „The Audience”. Actrița a ieșit în stradă la pauza spectacolului, îmbrăcată în regina Elisabeta a II-a, și a ținut o tiradă în fața toboșarilor care stricau atmosfera piesei cu zgomotul lor. „Mă tem că am folosit câteva cuvinte … dramatice…Aveau un ritm regal (toboșarii – n.r.) dar trebuie să spun că au fost foarte drăguți și s-au oprit imediat”, a spus Mirren. 
   În vârstă de 67 de ani, actrița britanică Helen Mirren a primit de-a lungul unei bogate cariere în film, teatru și televiziune numeroase distincții importante, inclusiv câteva premii Emmy și BAFTA. Mirren a fost recompensată în 2007 cu premiul Oscar pentru rolul din „Regina/ The Queen” și a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din „The Madness of King George”, „Gosford Park” și „The Last Station”. Helen Mirren a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2003. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?