Avocata Ana Å¢ugui este originară din zona de basm a Mânăstirii Putna și și-a purtat propria poveste pe meleagurile vrâncene, alături de soțul său, care a lucrat de asemenea în domeniul juridic, fiind procuror și ulterior avocat. Însăși avocata Ana Å¢ugui și-a început cariera ca magistrat în cadrul Judecătoriei Focșani, în anul 1980, dar mai apoi în anul 1992 a renunțat la funcție trecând în avocatură, pentru a nu fi în incompatibilitate cu soțul care trecuse ca avocat în Baroul Vrancea. Una dintre fiicele sale i-a călcat pe urme tatălui său, în prezent fiind procuror la Mangalia, în timp ce fiica cea mică este manager în cadrul unei firme. Ambele sunt mândria și rațiunea de a trăi a mamei lor. Ca pasiuni, avocata Å¢ugui are lectura, iubind cărțile și lumea imaginară pe care o oferă nemărginit acestea.
Rep: De când sunteți avocat?
Av : Sunt avocat din 1992. Din anul 1980 și până în anul 1992 am fost judecător la Judecătoria Focșani. Urma să promovez la Tribunal, dar am fost nevoită să îmi dau demisia pentru că eram în incompatibilitate cu soțul care a fost procuror și trecuse în avocatură. Åži de atunci sunt avocat în cadrul Baroului Vrancea.
Rep: Cum a fost trecerea de la magistratură în avocatură?
Av : Mi-a fost destul de greu la început. Era cu totul alt specific, dar ulterior m-am adaptat și a început să îmi placă din ce în ce mai mult. La început nu eram obișnuită în privința relației cu clienții, era diferit de ceea ce făcusem până atunci. Poți să te adaptezi și să și faci față schimbărilor dacă ești conștiincios.
Rep: Unde ați terminat facultatea?
Av : Am absolvit Facultatea de Drept la Iași, în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Eu sunt bucovineancă, vin de la Putna din județul Suceava, acolo am copilărit. Este foarte frumos în locurile mele natale și merg măcar de două sau trei ori pe an acolo. Este ca o mică Elveție. Åži oamenii sunt deosebiți…dar să revenim la facultate. Am absolvit cursurile în anul 1978, după care am fost jurist la Onești. Ulterior am dat examen și am intrat în magistratură. Ne-am transferat la Focșani și în 1980 mi-am început activitatea de judecător la Judecătoria Focșani.
Rep: Cum ați trecut prin perioada anilor de facultate?
Av : Eram deja căsătorită când eram la facultate. Soțul meu terminase Dreptul, eu abia intrasem. După un an am rămas însărcinată. Mi-a fost foarte greu. M-au ajutat foarte mult părinții și socrii. Fiica pe care o aveam atunci în burtică acum este procuror la Mangalia. Mai am o fiică mai mică care a terminat facultatea de management turistic comercial la stat și lucrează la o societate comercială. Îmi amintesc că stăteam nopțile și învățam și că îmi era destul de greu. Dar m-a ajutat și tinerețea, la 20 de ani treci mai ușor peste greutăți. Soțul și-a dorit foarte mult copii. Eu eram atât de naivă încât nici nu mi-am dat seama că rămăsesem însărcinată. M-am împrietenit cu soțul în ultimii ani de liceu. M-a impresionat cu inteligența lui…
Rep: Ce ne puteți spune despre copilăria dumneavoastră?
Av : Îmi amintesc cu mare drag de perioada aceea. Era ca în Eminescu «Fiind băiet păduri cutreieram». Mai am și un frate mai mic și în grupul nostru de prieteni erau mai mult băieți. Îmi amintesc că într-una din zile ne-am jucat de-a judecătorul. Era un motan în sat care mânca iepuri. Eu l-am condamnat pe motan și ceilalți copii l-au executat. L-au spânzurat de un copăcel. Eram mai băiețoasă și chiar am avut reclamații la mama mea pentru că am bătut un copil. Ceea ce îmi mai amintesc este și că în perioada școlii primare și gimnaziale, îmi plăcea foarte mult limba română și chiar aveam înclinații. Îmi plăcea gramatica și profesoara mea îmi zicea să dau la Litere.
Rep: Care este persoana care v-a îndrumat către Facultatea de Drept sau către această profesie?
Av : Soțul meu m-a determinat să dau la Drept. El a fost cel care mi-a spus cât este de frumos să înveți Dreptul. Am încercat și am reușit din prima. Părinții m-au susținut și au fost de acord cu alegerea mea.
Rep: Care sunt amintirile legate de primii ani de activitate ca judecător?
Av : Mi-a plăcut foarte mult să fiu judecător. Nu aveam un procent de casare mare. Am intrat direct la Judecătoria Focșani și soțul era procuror aici. Eram un colectiv închegat. Intram în complet de 2 judecători în ședințele de judecată în care soluționam fonduri. Riscul de a greși era mai mic, eram doi care studiam dosarul. Am întâlnit numai dificultăți în pri¬ vința spețelor nicidecum în privința relațiilor cu colegii. Eram nouă judecători la Judecătoria Focșani și intram în ședință de 2-3 ori pe săptămână. O zi eram de serviciu și în alta redactam dosarele. Am avut o dactilografă căreia i s-a făcut rău de la atâta redactat într-o zi. Dar mă obișnuisem, parcă nu oboseam. Pe atunci era o practică unitară și te coordona în privința spețelor de același tip. Acum, un tribunal dă o soluție, alt tribunal dă alta…Mi se părea că exista stabilitate legislativă, ca și în jurisprudență. Astăzi, legile se modifică de la o zi la alta.
Rep: V-a rămas în minte o speță anume din perioada în care ați fost magistrat?
Av: Spețele au fost multe, dar mi-a rămas în minte o întâmplare. La cutremurul din 1990 care s-a întâmplat pe la prânz, eram în complet cu Gelu Coman care acum este executor judecătoresc. Când să intrăm în sală, a început cutremurul. Eram descumpănită, nu știam ce să fac. Au ieșit deținuții din boxă, toată lumea fugea…atunci, un deținut care era în arest preventiv mi-a spus «pe aici doamna judecător, pe sub coloane». M-a ajutat să ies. Acum mă gândesc că mă putea agresa, dar m-a ajutat. Alții au preferat să fugă, dar ulterior au fost prinși. Nu știu cum îl chema, nu îmi mai amintesc pentru ce a fost arestat, dar m-a impresionat gestul său și mi-a rămas în minte. O speță care m-a impresionat și pentru care am aplicat o pedeapsă de zece ani, a fost aceea a unui viol comis asupra unei copile de 15 ani, de patru indivizi. Poate că pedeapsa a fost cam dură, dar așa am crezut de cuviință atunci.
Rep: Cum a fost primul an de avocatură? Ați avut și cazuri care v-au impresionat?
Av: Am trecut direct ca avocat definitiv în Baroul Vrancea. Mi-a fost greu să mă adaptez în relațiile cu clienții, dar a trebuit să mă obișnuiesc și cu modalitatea de lucru. Îmi amintesc că am reprezentat la un moment dat o persoană care dăduse un avans de câteva zeci de mii de euro la cumpărarea a două garsoniere, constatând ulterior că acestea aveau vicii de construcție. Ulterior, proprietarul nu a mai dorit să perfecteze actele și clientul meu a cerut rezoluțiunea antecontractelor. Am câștigat cazul. Mă gândesc la acest caz pentru că omul își vânduse apartamentul la Galați și putea pierde banii pentru o nouă casă.
Rep: Care sunt satisfacțiile acestei profesii?
Av: Atunci când simt că omul are dreptate și obțin o soluție favorabilă, am o deosebită sa¬ tisfacție. Sigur că e nevoie de multă muncă, de multe ori ofer consultații gratuite, deși în mod normal ar trebui să percepem taxe pentru orice consultație, ca la medic. Mi s-a întâmplat să redactez acțiunea și apoi clientul mi-a zis că nu mai dorește să acționeze în justiție, evident fără să plătească serviciile făcute. Chestiunea asta aș trece-o la capitolul insatisfacții la fel ca și situația când ai dreptate și obții soluții nefavorabile.
Rep: Preferați Dreptul civil sau Dreptul penal?
Av: Am fost judecător de penal, dar ca avocat prefer cauzele civile. Nu știu de ce! Poate pentru că sunt cauze mai complexe, poate sunt cauze mai frumoase. În aceste spețe privind Dreptul civil și cel procesual civil, cauți mai mult. Cred că am o înclinație spre Dreptul civil.
Rep: V-ați îndrumat cumva fiica cea mare să urmeze profesia dumneavoastră sau a soțului?
Av: Nu m-am amestecat în decizia fiicei mele. I-am explicat că e nevoie de chemare. Nu ne-am amestecat nici unde să dea și i-am spus întotdeauna că trebuie să faci ceva ce îți place ca să ai parte de succes. Încă din facultate discutam cu ea spețe. Eram cu un ochi la aragaz și cu celălalt în dosare. Laura e o fată inteligentă, îmi amintesc că la patru ani știa Luceafărul. Eu îi citeam și ea reținea tot. Diana, fiica cea mică este și ea foarte isteață. Ea lucrează la Constanța ca manager în cadrul unei firme. A mers acolo pentru ca să fie mai aproape de sora ei.
Rep: Cum se descurcă o femeie într-o lume a bărbaților, cum este cea a justiției?
Av: Nu consider că aceasta este o lume a bărbaților. E o lume mai dură, e drept, dar sunt femei care se descurcă foarte bine. Dacă îți merge mintea, te descurci. Nu mi-am pus niciodată această problemă, că e nevoie să fii bărbat. Câtă vreme îți faci meseria și ești conștiincios, reușești oriunde.
Rep: Care este secretul succesului unui avocat bun?
Av: Nu pot spune că e un secret. Trebuie să fii serios, conștiincios și perspicace. Trebuie să fii foarte bine pregătit profesional și perseverent. Dacă am promis că lucrarea e gata până mâine, nu contează că stau peste noapte să termin ce am promis. Numai așa dai dovadă că ești serios.
Rep: Cum percepeți onorariile?
Av: Percep onorariile în funcție de complexitatea cauzei. Sunt cauze în care pentru o mie sau două de lei muncești ani. Mulți nu știu că noi dăm cote la Barou și sunt și foarte multe taxe. Mulți cred că noi avem salariu, nu fac diferența între avocat și magistrat. Noi suntem persoane fizice autorizate.
Rep: Ce pasiuni are avocata Ana Ţugui?
Av: Lectura este pasiunea mea. Îmi place foarte mult să citesc și citesc foarte mult. Am făcut acasă din cărțile mele trei biblioteci, una pentru mine și două pentru fetele mele. Pe toate le-am citit. De la literatura universală, Dostoievski, Balzac, Victor Hugo și alții până la Agatha Christie. Îmi place să citesc tot ce îmi pică în mână. Este cea mai relaxantă pasiune, te poți retrage într-o lume imaginară, poți uita de tot. Am această pasiune de când eram mică. La Åžcoala Generală, ceream cărți de la bibliotecă în fiecare zi, până când bibliotecara mi-a dat cheia să mi le iau singură. Le ștergeam de praf și le citeam.
Rep: Care este mândria dumneavoastră?
Av: Copiii sunt mândria mea. Toate se rezumă la asta. Sunt mândră că se descurcă în viață, că i-am crescut bine și sunt oameni vertebrali. Cei care nu au copii, poate au alte satisfacții materiale sau spirituale.
Rep: Aveți regrete?
Av: Nu am regrete, nu am de ce. Am trăit într-un asemenea mod astfel că nu am ce să regret. Nu am făcut greșeli majore. S-ar putea să fi dat vreo soluție care să fi deranjat pe cineva, dar așa am crezut că este corect. Ca avocat încerc să fac tot ceea ce profesional depinde de mine, în favoarea clientului.
