Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Andreea Mantea, evacuată de pe proprietatea de la Sihlea


   Vedeta de televiziune Andreea Mantea nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele procesului în care Asociația de Pescari și Vânători Sportivi „Căprioara Râmnicului” a solicitat evacuarea sa de pe terenul de la Sihlea, pe care este și o magazie pentru care s-au judecat anterior și pe care le-a câștigat în instanță Asociația. Termen după termen, procesul de evacuare s-a amânat pentru lipsă de procedură cu Andreea Mantea, care este citată la o adresă din Sectorul 3 București și nu este reprezentată în proces de nici un avocat. 
   Andreea Mantea s-a judecat pentru revendicarea imobiliară a acestui teren de 13.913 metri pătrați pe care se află și o magazie de 404 metri pătrați de la Sihlea. Aceasta a arătat prin actele aflate la dosarele în care s-a judecat că l-a achiziționat de la o societate comercială, în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat la un birou notarial în septembrie 2010.  Mantea susținea în procesul intentat în 2010 că nu poate folosi terenul din cauza Asociației de Pescari și Vânători Sportivi „Căprioara Râmnicului”, ai cărei reprezentanți susțin că imobilul le aparține.
   De partea cealaltă, Asociația de Pescari și Vânători Sportivi „Căprioara Râmnicului”  a arătat prin actele depuse la dosar că este proprietarul terenului și al magaziei, achiziționând imobilul în urma unei adjudecări la o licitație publică achitând integral prețul și a fost intabulat în Cartea Funciară în 2004. Judecătorii nu au dat câștig de cauză vedetei de televiziune, aceasta pierzând procesul. Acum, Asociația solicită evacuarea Andreei de pe terenul pe care a rămas în deplină proprietate. „În condițiile în care pârâta ocupă în continuare spațiul și terenul și refuză să ne permită accesul în imobil, vă rugăm să ne admiteți cererea așa cum a fost formulată”, se arată în acțiunea privind evacuarea, formulată de Asociația de Pescari și Vânători Sportivi „Căprioara Râmnicului”.
   Dosarul are termen de judecată fixat pentru astăzi și rămâne de văzut dacă agenții procedurali reușesc să dea de vedeta de televiziune pentru a-i aduce la cunoștință că este chemată la Judecătoria Focșani pentru un proces de evacuare.

Articolul precedent
Articolul următor

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?