Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Neculai Vlăsceanu a fost condus pe ultimul drum


   Neculai Vlăsceanu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, a fost condus pe ultimul drum, ieri, de familie,  prieteni și colegi. El își va dormi somnul de veci în Cimitirul Nordic din Focșani.
   Zeci de persoane, care au muncit cot la cot cu acesta, ani de-a rândul, au venit ieri la Biserica „Sfântul Anton”, din spatele Primăriei Focșani, pentru a-și lua rămas bun de la cel ce a fost Neculai Vlăsceanu. „A fost un coleg deosebit, un prieten, un om de o mare calitate umană. Ne pare foarte rău de această pierdere neașteptată”, a spus Laurențiu Mocanu, directorul Direcției de Dezvoltare. 
   Colegii din cadrul primăriei s-au alăturat cortegiului mortuar, aducând astfel un ultim omagiul celui care a muncit la Direcția de Dezvoltare, încă de la înființarea instituției. Reamintim că Ne-culai Vlăsceanu a murit marți dimineață, în somn, în locuința sa din Focșani. Avea 61 de ani și suferea de pro-bleme cardiace mai vechi. 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?