Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Fiscul verifică investiţiile derulate de primării


   Inspectorii fiscali vor verifica dacă primarii au respectat legea când au încheiat contracte de investiții sau pentru bunuri și servicii. Verificările inspectorilor Direcției Generale a Finanțelor Publice se vor derula până la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit unui ordin de la începutul lunii martie al Ministerului Finanțelor Publice. Controalele la primării au fost declanșate la sfârșitul lunii fe-bruarie și erau vizate atât arieratele cât și datoriile cu termen mai mic de 90 de zile înregistrate de primării.
Conform Ministerului Finanțelor, dacă inspectorii constată creșteri exagerate ale arieratelor vor fi efectuate ve-rificări încrucișate la firmele care ar trebui să primească acești bani. „Verificările…se vor efectua până la data de 15 martie 2013, în cadrul acestora urmărindu-se și respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește existența prevederilor bugetare și a surselor de finanțare la momentul angajării cheltuielilor”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial. Rezultatele verificării și măsurile de reducere a arieratelor și a plăților restante, identificate și propuse de fiecare administrație locală vor fi consemnate în procesele-verbale de constatare. Aceste documente vor fi centralizate la nivelul DGFP și, ulterior, transmise la Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală de sinteză a politicilor bugetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?