Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

GALERIE FOTO: Poştaşii au pichetat Prefectura Vrancea


   Aproximativ 50 de salariați vrânceni ai Poștei Române au pichetat, ieri, Instituția Prefectului, nemulțumiți de măsurile propuse pentru restructurarea companiei. Oamenii prezenți în fața Palatului Administrativ din Focșani au purtat măști sau au avut fețele acoperite cu fulare. Ei au spus că și-au acoperit fețele pentru a protesta față de cercetările dispuse de conducerea centrală a Poștei după mitingul de protest din 12 februarie de la București.
   Liderul sindical Ion Bercaru a afirmat că protestul poștașilor vizează modul în care ar urma să aibă loc restructurarea la nivelul oficiilor poștale dar și privatizarea companiei. Sindicalistul a explicat că necesitatea unei restructurări este înțeleasă de oameni, ținând cont de scăderea prestațiilor poștale. însă reorganizarea și disponibilizarea nu trebuie realizate sub forma propusă de actuala conducere. „Principala nemulțumire este restructurarea și privatizarea Poștei Române, care nu se face peste tot în Europa. Au încercat francezii, dar au cumpărat înapoi de la cei cărora le-au vîndut acțiunile. Avem o conducere care, de când a venit, nu a făcut decât să își mărească salariile. Directorul de la București are un salariu de 7.500 euro net, la care se adaugă o mie de euro de la Consiliul de Administrație, iar noi, cei care suntem în stradă acum, cumpărăm rechizite, imprimate. De asta suntem în stradă. În condițiile în care nu vor fi luate măsurile care ar trebui luate în aceste situații, vom întrerupe lucrul, va fi ceva spontan, până când se va rezolva problema”, a afirmat liderul de sindicat, Ion Bercaru, precizând că salariile poștașilor sunt de 8-900 de lei, din care circa 50 lei se duc lunar pe diverse consumabile.
   La nivelul județului Vrancea, potrivit unei simulări realizate de conducerea Oficiului Județean de Poștă, ar urma să fie disponibilizați 54 de salariați, din care 50 din mediul rural. Solicitările sindicaliștilor au fost prezentate și la întâlnirea de miercuri organizată de prefectul Cătălin Popescu cu liderul de sindicat Ion Bercaru și Camelia Iliescu, șefa Oficiului Județean de Poștă Vrancea. Măsurile de reorganizare și disponibilizare sunt luate pentru a acoperi pierderile actuale care nu mai permit menținerea tuturor ghișeelor și oficiilor poștale actuale. Se va ajunge în situația ca oamenii din mediul rural să se deplaseze în centrul comunei pentru a putea beneficia de toate serviciile poștale. De asemenea, sunt situații speciale în mai multe localități vrâncene, precum Bogza, Caiata, Gura Caliței, Andreiașu unde factorii poștali sunt obligați să meargă pe jos zeci de kilometri în fiecare zi.

Conducerea Poștei spune că nu vrea concedieri

   Compania Națională Poșta Română (CNPR) nu va demara proceduri de disponibilizare, restructurare sau reducere a veniturilor angajaților, respectând astfel prevederile acordului încheiat cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) în septembrie 2012, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit comunicatului, conducerea executivă a Poștei Române consideră că pichetele de protest organizate în cursul zilei de joi de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România sunt lipsite de temei. Totuși, se precizează că, la nivelul CNPR, cheltuielile salariale au o pondere de 70% din totalul cheltuielilor companiei în vreme ce, la nivelul administrațiilor poștale europene, media se situează la aproximativ 50% din totalul cheltuielilor. „Asigurarea derulării normale a activității într-o firmă este prioritară, indiferent dacă este o companie de stat sau o companie privată. Din acest punct de vedere, conducerea Poștei Române nu tolerează absențele nemotivate de la locul de muncă, indiferent de contextul în care acestea se produc”, se mai spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?