Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

INFOPOL


Dosare penale la regimul rutier
   
La data de 1 octombrie a.c., orele 03.50, pe DJ 205B, în comuna Å¢ifești, polițiștii au depistat un tânăr, de 26 ani, din comuna Vidra, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal.

    La data de 1 octombrie a.c., orele 09.30, pe drumul comunal din comuna Vulturu, polițiștii din localitate au depistat un bărbat, de 65 ani, în timp ce conducea un tractor și tracta o remorcă neînmatriculată. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Furt cercetat de polițiști
   
    La data de 1 octombrie a.c., orele 17.15, un angajat al unui supermarket din municipiul Focșani a sesizat faptul că a surprins un minor, în vârstă de 17 ani și un tânăr, de 18 ani, ambii din comuna Vînători, în timp ce sustrăgeau produse de pe rafturile magazinului. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
   
Radare

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești;
Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului -Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu;
DN 2D: Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Cîmpuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?