Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Constantin Plugaru a renunţat la Medicină pentru Drept. A fost judecător şi decan al Baroului Vrancea


   Constantin Plugaru este de treizeci de ani avocat în Baroul Vrancea. Înainte de a îmbrățișa această profesie a fost judecător timp de 13 ani. La începutul anilor ’90 a fost decanul Baroului Vrancea. Deși se pregătea să devină medic, unchiul său, un avocat din Iași, l-a îndrumat către această profesie. Nu regretă că a ales acest drum și chiar și-a sfătuit copiii să îmbrățișeze această profesie. Pe plan familial, Constantin Plugaru și-a dedicat viața copiilor săi. Spune că el i-a crescut, întreținut și educat după divorț. Sacrificiul acesta l-a făcut să uite de dorința de a-și „reface viața”. Sfătuiește tinerii să fie corecți și  să-și iubească profesia pe care o aleg. Ca pasiuni are drumețiile și aerul curat de munte. 

Reporter. De când sunteți avocat?
Avocat Constantin Plugaru: Sunt avocat în Baroul Vrancea din data de 1 martie 1983, dar înainte am fost judecător la Judecătoriile Panciu, Focșani și la Tribunalul Vrancea.

Rep. Unde ați făcut studiile?
Av.  Am terminat facultatea în 1970, la Iași, la Universitate, Facultatea de Drept și prin repartiție am venit în Vrancea. Mama mea este din Cîmpineanca. Am preferat aici pentru că mai trăia unul din frații mamei.

Rep. De ce ați ales Dreptul?
Av.  Inițial m-am pregătit pentru medicină, însă în familie aveam un unchi, avocat la Iași, Emil Popovici, care mi-a sucit mințile. La vremea respectivă erau 16 sau 18 candidați pe un loc la medicină. Nu eram sigur pe pregătirea mea și riscam să merg în armată. Unchiul meu m-a sfătuit să merg la Drept. Cu un an înainte de a intra eu, în 1964,  la Drept au fost șase candidați pe un loc. În 1965, când am dat eu la Drept, au fost 11 pe un loc. Am reușit. Unchiul meu îmi spunea că dacă aș intra la Medicină, aș avea toată viața de dat examene și dintr-un oraș precum Iașiul aș fi putut ajunge într-un sat uitat de lume în județul Vaslui. Îmi amintesc că a venit unchiul meu într-o vară, la noi acasă, la o cafea și m-au chemat părinții să stau de vorbă cu el. Mi-a zis atunci că «dai la Medicină ca să ai de unde pica. Dai la Drept» Am venit cu ideile mele la discuție și am plecat cu ideile lui. 

Rep. Ați regretat alegerea făcută?
Av. Nu am regretat că nu am făcut Medicina, ba chiar mi-a plăcut mai mult profesia pe care am ales-o.

Rep. Ce ne puteți spune despre copilăria dumneavoastră?
Av. M-am născut în comuna Vlădeni din județul Iași și am locuit în această comună până la vârsta de trei ani. Din perioada aceea nu-mi amintesc nimic. După vârsta de trei ani ne-am mutat la Iași. Am avut o copilărie frumoasă. Părinții erau de condiție socială mijlocie, tata fiind contabil și mama croitoreasă. Am și o soră care a fost profesoară de limba și literatura română.

Rep. Cum era învățământul în vremea în care ați fost elev?
Av. Am terminat toate cursurile la Iași. Mai întâi o școală de cartier, apoi liceul „Mihai Eminescu” din Iași. Învățământul era categoric diferit față de ceea ce este acum. Era o altă educație, poate mai rigidă, dar benefică, era mai mult respect pentru învățământul în sine.

Rep. Ce activități aveați în timpul liber?
Av. Am făcut sport de performanță. Liceul era cu program de educație fizică. Am făcut gimnastică, am fost chiar într-o tabără la Sinaia. Am practicat și fotbal de performanță, chiar și șeful meu, decanul Ioan Ioanovici juca pe atunci la CSMS Iași. Am abandonat sportul în clasa a XI-a, tocmai pentru a mă pregăti să dau la Me-dicină. Nu m-au mai lăsat părinții. Au cheltuit bani grei pentru a mă duce la pregătire.

Rep. Care sunt sentimentele care vă încearcă atunci când revedeți orașul natal?
Av. Pe perioada studenției nu am stat la cămin pentru că fiind din Iași, aveam casa noastră. Ulterior ne-au demolat-o. Astăzi pe locul acela se află un bloc de zece etaje. Sora mea care domiciliază în Iași, locuiește în zonă. Sigur că de câte ori am ocazia și trec prin zonă, mă încearcă o oarecare nostalgie. De fapt tot Iașiul îmi stârnește acest sentiment. Sigur că în tinerețe, ca orice tânăr, am avut și eu o prietenă, așa cum se poartă la tinerețe.

Rep. Preferați Dreptul civil sau cel penal?
Av. Mie mi-a plăcut penalul. Åži ca judecător, am intrat mai mult în cauzele penale, evident că nici civilul nu l-am neglijat. În orașele mici din țară, avocații nu sunt specializați.

Rep. După ce ați terminat facultatea, unde a fost prima repartiție?
Av. Am fost judecător din 1970 când am terminat facultatea. Repartizarea se făcea centralizat. La Iași nu erau decât cinci posturi de judecător și au intrat niște fete. Prin repartiție am ajuns la Judecătoria Focșani. Președintele instanței, care era atunci Romeo Oprescu, care între timp a decedat, m-a păcălit. A adus pe locul meu o judecătoare de la Judecătoria Panciu și m-a trimis pe mine acolo. Nu mi-a venit bine să mă trezesc din Iași, la Panciu. Între timp, judecătoarea respectivă a fost mutată disciplinar la Vaslui și am putut veni pe postul meu. La Panciu am stat circa șase luni, după care am venit la Focșani și apoi, din 1979 am promovat la Tribunalul Vrancea.

Rep: Dintre dosarele pe care le-ați soluțio-nat ca judecător, a fost unul care v-a rămas în minte, un caz mai dificil?
Av: Îmi amintesc de un omor în zona gării, cred că prin anul 1981. Un inginer care se numea Popescu, a fost omorât. Într-o noapte a pătruns peste el un individ în apartament. Inginerul l-a surprins la furat și a fost omorât. A fost bănuit un individ, care a ajuns și în instanță. Probele nu au fost concludente, l-au luat mai mult după modul de operare. Ca instanță de fond, Tribunalul i-a aplicat o sancțiune severă dar a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Rep: Cum ați decis să deveniți avocat?
Av: Am ajuns avocat din motive materiale. Salarizarea pentru judecători era foarte mică, câștigam circa 3.200 de lei lunar și un avocat putea ajunge și la 5.000 de lei. Când am venit în Barou erau 17 avocați. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut mai mult să fiu judecător. În urmă cu vreo șapte sau opt ani am avut o tentativă de a mă întoarce, dar Ministerul Justiției mi-a oferit un post la Judecătoria Târgu Bujor și am refuzat. 

Rep: În ce perioadă ați fost decanul Baroului Vrancea?
Av:  Am fost decan începând cu anul 1991 și până în anul 1996. A fost o perioadă în care foarte mulți avocați au intrat în Barou, probabil și pentru că în perioada aceea legea era mai permisivă.

Rep. Care sunt avocații de la care ați avut de învățat și care sunt cei pe care i-ați inițiat în tainele meseriei?
Av. Dintre marii avocați aș vrea să îi amintesc pe Ilie Gurău, Lazăr Samoil și Åžtefănescu Gheorghe. Erau și pe atunci avocați la mâna a doua. Printre stagiarii mei se numără Tamara Manea, Viorel Manolache și Mirela Lal.

Rep: Ce ne puteți spune despre familia dumneavoastră?
Av. Soția mea este din Iași, dar suntem divorțați din 1985. Avem împreună trei copii. De dragul lor am mai stat împreună cu fosta mea soție până în 1994, când erau mărișori. Eu i-am crescut după divorț. A fost un sacrificiu pentru copii și am considerat că nu mai are sens să îmi refac viața.

Rep: Copiii dumneavoastră ce profesii au ales?
Av. Din cei trei copii, Victor este avocat, deși recunosc că eu l-am sucit, el a terminat la Informatică. Soția lui Victor, Nicoleta Plugaru, este de asemenea avocat și ginerele meu, Dănuț Pleșa Plugaru, este tot avocat. Fiica mea este inginer la APIA și mai am un băiat care lucrează în străinătate. Îmi amintesc că din clasa lui Victor, doar doi nu au dat mai departe la Informa-tică. Ambii erau fii de avocat. Copiii îmi cer în permanență sfatul și cu nora mea Nicoleta conlucrez în foarte multe dosare, e foarte isteață.

Rep. Ați sfătui pe cineva să îmbrățișeze această profesie?
Av. Numai cine are aplecare către meserie, să se apuce de ea. Trebuie să înțeleagă și să interpreteze corect legislația, dacă învață după ureche ca lăutarul, o să aibă doar o hârtie că a terminat Dreptul.

Rep. Aveți regrete?
Av. Nu aș putea să spun că am regrete. Nu-mi pare rău că mi-am ales această profesie și dacă aș lua-o de la capăt aș face același lucru.

Rep: Aveți sfaturi pentru cei tineri?
Av . E dificil să dai sfaturi. Nici nu știu de mai sunt valabile, dar i-aș îndemna pe tineri să nu alerge numai după bani și averi și mai mult de dragul profesiei. De asemenea i-aș îndemna să fie foarte corecți cu clienții și să le spună ce șanse au. Sunt avocați care oferă șanse care în realitate nu există și urmăresc doar să ia banii clienților. Îi sfătuiesc să fie serioși în lucrările pe care le fac, să nu plimbe omul cu vorba, pentru că apoi clienții îi abandonează. I-aș îndemna să nu exagereze în stabilirea onorariului pentru că sunt oameni care nu au de unde plăti. Trebuie să ținem cont și de posibilitățile materiale ale clientului. Este bine ca cei tineri să își aleagă niște modele. Pentru mine, unchiul meu a fost un model ca avocat, dar și ca om. A fost un avocat de succes, iar în ceea ce privește latura umană, îmi amintesc că a crescut o fată de la șapte ani, care nu era fiica sa și care astăzi este economist la Iași.

Rep: Ați pledat vreodată fără bani?
Av.  Sigur că au fost și dosare în care am intrat fără a primi bani. Am niște cazuri ale unor bieți bătrâni care au o pensie foarte mică. Însă e o condiție pentru a-i sprijini, respectiv trebuie să ai aprobarea decanului.

Rep: Care este mândria dumneavoastră?
Av. Copiii. Ei sunt mândria mea.

Rep: Care sunt pasiunile dumneavoastră?
Av. Pasiunea mea sunt drumețiile. Mi-am luat o căsuță la munte, merg des să o văd, am acolo o livadă pe care o îngrijesc. Îmi place să stau la aer curat. Am călătorit prin toată Europa, dar cel mai mult mi-a plăcut în Elveția. Este un pic cam scumpă viața, dar merită.

Rep: Care este secretul unui avocat de succes?
Av. Este un secret pe care nici eu nu-l știu. Cu siguranță stă în pregătirea fiecăruia. E important ca pregătirea să fie canalizată pe o anumită materie. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?