Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Aparatură nouă şi spaţiu adecvat pentru Reumatologie, priorităţile conducerii Spitalului Judeţean


   Conducerea Spitalului Județean de Urgență Focșani intenționează să ia o serie de măsuri, pentru ca pacienții să fie mulțumiți de serviciile medicale primite, iar cadrele medicale să beneficieze de toate condițiile pentru a trata pacienții cât mai bine. Ieri s-a întrunit Consiliul de Administrație al Spitalului, ocazie cu care au fost discutate diferite aspecte, precum: planul de achiziții publice, măsurile pentru dezvoltarea activității spitalului în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației sau măsurile ce trebuie luate pentru eficientizarea fiecărei secții.
Planul de achiziții publice din acest an care ca obiectiv principal înnoirea aparaturii medicale, care dacă ar exista, ar duce la îmbunătățirea actului medical. Managerul Constantin Mîndrilă ne-a precizat că în funcție de bugetul pe care îl va primi unitatea, se va stabili ce achiziții vor fi făcute. De asemenea, managerul a propus modernizarea și amenajarea de spații speciale unde pacienții să poată discuta în liniște cu vizitatorii, astfel încât asistența medicală să nu fie întreruptă de aparținători în timpul programului de vizită.
   Pentru a crește gradul de eficiență al fiecărei secții în parte, în perioada următoare va fi realizat un studiu privind indicatorii de performanță și DRG (n.r. – o schemă de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic) pe fiecare secție și compartiment în parte, pentru a fi analizat gradul de eficiență. Managerul Mîndrilă a precizat că în situația în care se va stabili că o secție sau un compartiment nu au un grad maxim de eficiență, vor fi luate măsuri concrete pentru creșterea calității serviciului medical, atât în beneficiul pacientului cât și în cel al unității medicale.

Locație nouă pentru Compartimentul de Reumatologie

   Tot în cadrul Consiliului de Administrație, managerul Spitalului Județean a subliniat că trebuie găsit un spațiu corespunzător pentru Compartimentul de Reumatologie. „Spațiul în care funcționează Compartimentul de Reumatologie nu este adecvat, clădirea fiind încadrată în gradul I de risc seismic, punând în pericol pacienții și cadrele medicale de acolo. De asemenea, gradul de adresabilitate al Secției este foarte mare, de 180%. Din acest motiv, ne-am propus să găsim o locație corespunzătoare pentru Reumatologie, plus că vrem să transformăm compartimentul în secție, prin mărirea numărului de paturi”, ne-a spus Constantin Mîndrilă.
   În cadrul Compartimentului de Reumatologie al Spitalului Județean sunt 20 de paturi. Gradul de adresabilitate al acestui Compartiment este foarte ridicat, în special iarna, când vrâncenii vin să își trateze problemele reumatologice. Din cauza numărului mic de paturi, foarte dese sunt cazurile în care pacienții sunt nevoiți să doarmă și câte doi în pat.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?