Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Termen limită pentru transmiterea rapoartelor de activitate a unităţilor protejate


   Ultima zi a acestei luni, 31 ianuarie, este termenul limită până la care instituțiile sau ONG-urile care au înființat unități protejate pot trimite rapoartele de activitate pe anul 2012. Acest lucru este în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordinul ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1372/29.09.2010 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităților protejate. Aceste rapoarte trebuie să cuprindă: numărul persoanelor cu handicap angajate, raportat la numărul total de angajați, pentru fiecare lună calendaristică; domeniile în care lucrează persoanele cu handicap; numărul de contracte încheiate. Potrivit legislației în vigoare, pentru luna decembrie se vor transmite în copie, cu ștampila și semnătura în original a angajatorului, contractele individuale de muncă ale persoanelor cu handicap încadrate și salarizate, documentele care atestă încadrarea în grad de handicap/invaliditate gradul III, în termen de valabilitate, și fișele de post ale acestora. Analiza rapoartelor de activitate se face de către Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Handicap, iar raportul final va fi înaintat ministrului Muncii.
    Deși unitățile protejate/atelierele protejate reprezintă o șansă reală de integrare socială a persoanelor cu handicap, numărul ONG-urilor sau societăților care au pus umărul să înființeze așa ceva este extrem de redus. Mai exact, este vorba de doar două astfel de unități care figurează ca autorizate pe site-ul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap: una înființată de Asociația Promotorii Dezvoltării Locale din Focșani și alta de Societatea Comercială „Teo & Alex Confex” SRL din Adjud. Totuși, potrivit celor declarate de Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, mai există o astfel de unitate funcțională la Locuința protejată a instituției de caritate, din satul Beciu, comuna Vârteșcoiu.
    Unitățile protejate pot fi înființate de orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care angajează persoane cu handicap. Acestea pot fi fie cu personalitate juridică, fie fără personalitate juridică, dar cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituțiilor publice ori ONG-urilor, precum și cele organizate de persoana cu handicap autorizată să desfășoare activități economice independente. Autorizarea unităților protejate se face de DPPH. Acestea beneficiază de următoarele drepturi: scutire de la plata taxelor de autorizare la înființare și reautorizare; scutire de la plata impozitului pe pro-fit, cu condiția ca 75% din fondul obținut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru și/sau amenajarea locurilor de muncă protejate; alte drepturi acordate de autoritățile administrației publice locale finanțate din fonduri proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?