Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Copiii din Vulturu iniţiaţi în tainele folclorului de artişti profesionişti


   Un solist vocal și un dansator, ambii angajați ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Å¢ara Vrancei” din Focșani, încearcă să mențină vii tradițiile vrâncene, dar și pe cele din întreaga țară, inițiind un grup de copii din Vulturu în tainele cântecului și dansului popular. Interpretul de muzică populară Ioan Bălăjel și dansatorul Andrei Culicovschi colaborează astfel cu autoritățile locale din comună și chiar se bucură de sprijinul primarului Nicușor Păcuraru, în proiectul pe care îl desfășoară.
   Primul spectacol în fața publicului, format din părinți, rude și alți săteni, l-au susținut chiar înainte de sărbători, în fața Primăriei Vulturu. După câteva luni de repetiții intense, copiii au arătat îndemânare la învârtirea horelor și a bătutelor, dar și la trilurile colindelor tradiționale și a cântecelor populare, pe care le-au învățat de la cei doi artiști.
   Doar costumele populare au lipsit, pentru ca evenimentul să se transforme într-o adevărată sărbătoare autentică. În acest sens sunt însă promisiuni că situația se va soluționa și micul ansamblu de la Vulturu va îmbrăca și portul tradițional. „Începând cu anul școlar 2012-2013, prin sprijinul moral și material al Primăriei comunei Vulturu, în frunte cu domnul primar Nicușor Păcuraru, în cadrul Căminului Cultural unde este director doamna Daniela Rusu, s-a înființat un cerc, ansamblul folcloric care cuprinde dansuri și cântece populare. În cadrul acestui cerc, s-au încheiat contracte de pregătire a copiilor de diferite vârste, începând de la grădiniță până în ultimul an gimnazial. Primul spectacol a avut loc la data de 21 decembrie. Pentru ta-lentul și măiestria lor, copiii au fost răsplătiți cu mici cadouri, de către domnul primar”, a declarat Andrei Culicovschi.
   Cei doi artiști, care s-au străduit să reînvie tradițiile, să amintească locuitorilor din Vulturu de origini și originalitate, ne-au mărturisit că nu le-a fost greu să-i selecteze pe micuții artiști și să descopere latura artistică din ei. Treptat și cu răbdarea de care dau dovadă numai artiștii, au știut să îi atragă de partea lor pe micuți, pentru ca acestora să nu li se pară o sarcină în plus repetițiile.
Le-au adus copiilor orchestrațiile pieselor pe care au lucrat, i-au sfătuit și i-au îndrumat ca pe niște mici vedete. „Copilașii se descurcă foarte bine atât la dansuri cât și la cântat. Noi am fost cei care am format echipa și i-am selectat pe fiecare după aptitudinile de care au dat dovadă. În prezent pregătim un grup de circa 80 de copii. În cadrul repetițiilor ne întâlnim de două ori, săptămânal. Micuții au astfel posibilitatea să învețe cântece și dansuri populare din județ, dar și din celelalte zone ale țării. Vom încerca să facem rost și de costume populare autentice și sperăm ca pe viitor să îi putem duce și la un post de televiziune național, pentru ca să-i vadă întreaga țară pe copiii noștri talentați. Vreau să mulțumesc și eu autorităților locale din comuna Vulturu, care ne sprijină în activitatea noastră”, a precizat solistul de muzică populară Ioan Bălăjel.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?