Ediția: Marți 18 iunie 2024. Nr. 6651
Ediția: Marți 18 iunie 2024. Nr. 6651

GALERIE FOTO: Cinci copii trăiesc într-un grajd… în Valea Bisericii


Cinci copii cu vârste de 10 luni, 4, 9, 11 și 16 ani, din Bordești, împreună cu părinții și bunicii lor, își duc viața într-un grajd dezafectat, după ce casa le-a luat foc într-una din zilele acestei luni. Vâlvătaia ce le-a cuprins locuința ziua în amiaza mare, când adulții erau la muncă, le-a transformat în scrum absolut totul. Ei nu mai au nici haine, nici încălțări, nici paturi, nici aparatura electrocsanică… pur și simplu nu mai au nimic din tot ce au avut. Câțiva creștini au încercat să le facă viața mai ușoară imediat după ce i-a lovit nenorocirea, dăruindu-le îmbrăcăminte de strictă necesitate și pături, însă bieții oameni au în continuare foarte mare nevoie de ajutor. Așadar, dacă după ce veți citi povestea celor cinci copii, veți avea omenia de a-i ajuta, le puteți dona orice credeți că dumneavoastră vă prisosește, de la îmbrăcăminte, încălțăminte, veselă, lenjerii, alimente, etc., și până la bani, fie venind cu acestea la sediul redacției noastre, fie contactând direct familia la telefon 0784.544.083. De asemenea, generozitatea unui sponsor care să le doneze materiale de construcții pentru a-și ridica din nou măcar două odăi, ar face acești copii necăjiți să creadă, cu adevărat, în minuni!

    Sunt săraci. Dar săraci tare! Au fost săraci și-nainte de incendiu, dar acum au rămas pur și simplu, săraci lipiți! Și sunt copii… Sunt copii atât de mici încât te doare inima la propriu, văzându-i cum lipăie, cu tălpile goale, prin cenușa neagră adunată între ruinele fostei lor case. O casă mică, din chirpici, dar totuși, casă. Casa copilăriei lor, care acum nu mai este… Acum, ei trebuie să viețuiască într-un grajd. Un grajd dezafectat, unde se îngrămădesc doar nopțile, înșirați unul lângă altul pe saltele mizere, și unde nu le rămâne niciun pic de spațiu pentru a merge în picioare…
    Totul s-a întâmplat într-o clipită, în miezul zilei de 13 martie. Bunicii, Aurel și Georgeta Păunel, împreună cu părinții, Marius și Rodica, erau plecați, ca de obicei, la muncă. Știu bine că primăvara nu e timp de pierdut pentru oameni sărmani ca ei. Că dacă vor să aducă un pic de bucurie în viața odraslelor lor, acum e momentul, pentru că au și unde și la cine să meargă la săpat, la tăiat și legat via sau la alte treburi de sezon. Cei mici rămăseseră în grija fetei mai mari, Alina. Se jucau, liniștiți, într-una din cele două odăi sărăcăcioase, așa cum doar copiii știu să se joace chiar și în cea mai neagră sărăcie, pierzându-se cu totul într-o lume imaginară, în care personajele prind viață dintr-un bețișor, dintr-o cârpă, dintr-un dop de pet, dintr-un fir de ață…
    Cea care a văzut prima flăcările a fost Narcisa, copila de doar 9 ani, care de abia ce venise de la școală. „Noi ne jucam într-o cameră și în cealaltă cred că a căzut o scânteie de la sobă și a luat foc. Am ieșit toți afară, au venit niște oameni care mai erau pe acasă și au încercat să stingă. Dar când dădeau cu apă ziceai că dau cu benzină, așa tare ardea! Ne-am speriat tare de tot! A ars tot…”, a povestit fetița.
    Degeaba au venit, disperați, părinții și bunicii, chemați degrabă de alții… Degeaba au încercat vecinii să salveze câte ceva. Focul s-a întins cu viteză și a mistuit tot. Absolut tot. 

                Despărțiți de nenorocire

    Imaginați-vă cum ar fi să plecați dimineața la muncă – după ce v-ați sculat din patul vostru, v-ați hrănit copiii la masa voastră, v-ați îmbrăcat și i-ați îmbrăcat cu hainele din dulapul din casă, într-un cuvânt după ce ați făcut tot ce obișnuiește o familie să facă – iar la câteva ore să aflați că nu mai aveți unde să vă întoarceți. Că masa la care vă adunați familia, patul în care vă odihneați nopțile, dulapul în care vă țineați hainele, aragazul la care găteați, frigiderul, covoarele, perdelele, până și pereții care adunau toate astea între ei, nu mai sunt! Că au ars. Complet. Și că tot ce-a rămas din fosta viață sunteți doar voi înșivă, care, după ce mulțumiți Cerului că ați supraviețuit, trebuie, cumva, să supraviețuiți în continuare!
    Dacă aveți bani pe la bănci, să zicem că veți putea trăi din ei, o vreme. Dacă aveți rude care să vă găzduiască, să zicem că ați locui, o perioadă, la ele. Dar dacă nu aveți nimic din toate astea? Dacă singurul venit sunt cei 40 de lei din munca cu ziua și câteva alocații de stat? Mai puteți avea speranța că veți mai reuși să reclădiți, pe cenușa fostei casei, o alta, cât de modestă, care să însemne din nou „acasă” pentru cinci copii?
    Familia Păunel s-a adăpostit, după nenorocire, în singurul loc ce le-a mai rămas întreg: în grajd. Un grajd dezafectat din propria bătătură, nu mai mare de doi-trei metri pătrați, în care au băgat tot ce au mai primit de pomană de la consăteni omenoși care le-au sărit în ajutor, atât cât au putut. Totuși, cum este imposibil de locuit nouă suflete în grajdul dărăpănat, pe Alina și Georgiana, fetele de 16 și 11 ani, părinții le-au trimis să stea o vreme la niște rude din Tîmboiești, pe considerentul că ele s-ar putea descurca, cât de cât, și departe de ei. Ceilalți trei copii mai mici însă, Narcisa, elevă în clasa I la școala din sat, Diana, de 4 ani și Mădălina, de doar 10 luni, au rămas acasă.
    Din cauza condițiilor de locuit, mezina a răcit zdravăn, iar la ora când am ajuns în curte, Narcisa o plimba în brațe, înfofolită bine într-o păturică, și aia de căpătat. Părinții și bunicii erau plecați, ne-a zis, tot la muncă. Cu tălpile goale, fetița își plimba surioara printre ruinele înnegrite de fum, strângând-o în brațele firave cu responsabilitate de om mare. Tăcută, Diana se ținea după ea ca într-o procesiune tristă, mult prea tristă, a unei copilării făcute scum…

           „Aveam, măcar, bordeiul nostru. Acum dormim ca câinii…”

    Anunțați de vecini că niște ziariști le-au intrat în ogradă, bunicii copiilor au venit grăbiți acasă, cu speranța că vizita noastră le aduce niscaiva ajutoare… Cu mâinile murdare, bătătorite de muncă, cu umerii apăsați de griji și cu umbra nenorocirii ce le-a distrus viețile întipărită profund pe chipuri, bieții oameni au mărturisit că sunt mai deznădăjduiți decât au fost vreodată. „Cât am avut casa, stăteam în sărăcia noastră. Chiar dacă trăiam de azi pe mâine, măcar aveam bordeiul nostru, lucrurille noastre. Acum nu mai avem nimic. Nimeni n-a apucat să scoată nimic din casă. Am rămas cu ce-i pe noi. Dormim ca câinii, vai de noi… acolo, în grajd… Și este imposibil să mai facem noi casă. Cum să strângi, când nu știi ce să faci mai întâi din banii câștigați cu ziua…”, a spus, dărâmat, Aurel, bunicul copiilor. 
Omul a mărturisit, stins, că nici măcar de muncă nu se găsește tot timpul, că iarna au fost nevoiți să se împrumute ca să poată avea ce mânca și că acum muncesc și să-și plătească datoriile făcute atunci. „Vai de viața noastră… Săraci am fost mereu, dar n-am cerut nimic de la nimeni, niciodată. Am trăit cum am putut. Dar acum, ce să mai facem? Primim și un ajutor social, este adevărat, dar să ridici două camere costă mult… Nu știu ce-om face, vă spun sincer. De 30 de ani stau aici, am trăit greu, am fost copil orfan, știu ce sunt greutățile și nu aș fi vrut ca nepoții și copiii mei să sufere cum am suferit eu. Dar de când ne-a lovit nenorocirea asta, nu mai știm ce să facem, cum să ne descurcăm, vă rog să mă credeți”, a explicat Aurel.

         Omenia noastră le poate face copilăria mai frumoasă

    Știu că nesfârșita criză flutură prin buzunarele și viețile fiecăruia dintre noi. Știu că fiecare ne confruntăm, în felul nostru, cu lipsuri și nevoi. Dar mai știu că totuși, față de copiii familiei Păunel, cei mai mulți dintre copiii noștri au măcar un acoperiș, un pat și-o pernă pe care să pună capul seara, câteva hăinuțe și măcar o pereche de papuci… Mădălina, Narcisa, Diana, Alina, Georgiana, bunicii și părinții lor nu mai au nimic. Nimic. Locuiesc în grajd, acolo, în Bordești, în locul numit, culmea, Valea Bisericii…
    Dacă doriți să vă alăturați intenției noastre de a-i ajuta, dacă doriți să le dăruiți orice dumneavoastră vă prisosește – hăinuțe și încălțări ce poate au rămas mici copiilor voștri, lenejerii, veselă, cratițe, rechizite, alimente neperisabile, aragaz, frigider sau orice alt lucru necesar într-o casă de om – o puteți face aducând pachetele, oricând, la sediul redacției noastre. Sau le puteți dărui personal, contactând familia la telefon  0784.544.083.
Iar dacă există în Vrancea, în România sau oriunde altundeva prin lume vreun cititor care să aibă posibilitatea, omenia și generozitatea de a le dona materialele de construcții necesare reclădirii casei, cei cinci copii și toți ai lor nu doar că îi vor fi  pentru totodeauna recunoscători, ci îl vor ține minte ca pe singura minune întâmplată în viața lor. O minune trimisă de Dumnezu în prag de Paște, care ar aduce din nou lumină, în întunericul de acum al copilăriei lor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?