Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Noua generaţie i30, finalistă a competiţiei „Maşina Anului în Europa 2013”


   Noua generație i30 a fost desemnată finalistă a competiției „Mașina Anului în Europa 2013” (Car of the Year), devenind primul model Hyundai care ajunge în ultima rundă de votare a celui mai prestigios concurs european pentru autovehiculele noi. Cei 58 de membri ai juriului Car of the Year, reprezentând 22 de țări europene, au punctat modelele preferate în cadrul primei runde de votare, iar i30 s-a numărat printre autovehiculele care au înregistrat cel mai mare punctaj. 
   Allan Rushforth, Senior Vice President și COO al Hyundai Motor Europe, a declarat: „Noua generație i30 a fost proiectată, dezvoltată și fabricată în Europa, pentru clienții europeni. Prin urmare, este o adevărată onoare ca un grup respectabil de experți în domeniu să recunoască relevanța acestui model pentru Europa, nominalizându-l în cadrul «Mașina Anului în 2013». Designul dinamic și pachetul valoros pe care acest model îl oferă contribuie la schimbarea perspectivei din care clienții europeni privesc marca Hyundai, fiind atrași de i30 la nivel emoțional. Acest fapt este confirmat nu numai de studii independente, ci și de succesul vânzărilor înregistrate într-unul dintre cele mai competitive segmente – clasa compactă”. Această ultimă realizare a celui mai bine vândut model Hyundai în Europa, încheie un an al reușitelor înregistrate de i30 atât la nivel regional, cât și la nivel global.
   La începutul lunii curente, Hyundai a declarat vânzări de peste o jumătate de milion de unități în Europa, înregistrate de la lansarea pe piață a primei generații i30, în anul 2007. În prezent, vânzările acestui model au depășit un milion de unități în întreaga lume. În cadrul unității de producție europene de la Noșovice, Cehia, s-au fabricat peste 500.000 de unități Hyundai i30. Familia noii generații i30 s-a extins recent, odată cu lansarea europeană a modelului în trei uși, care adaugă un plus de sportivitate caracteristicilor convingătoare ale variantelor i30 în cinci uși și wagon.  
   Ceilalți candidați nominalizați pentru „Mașina Anului în Europa în 2013” sunt (enumerați în ordine alfabetică): Ford B-Max, Mercedes A-class, Peugeot 208, Renault Clio, Subaru BRZ/Toyota GT-86 (un candidat), Volkswagen Golf și Volvo V40.
   Câștigătorul celei de-a 50-a ediții „Mașina Anului în Europa” urmează a fi anunțat pe 4 martie 2013 la Geneva, în deschiderea salonului internațional auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?