Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO: Oana Oseciuc, „Miss Boboc“ la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”


   Elevii de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” au încercat să recreeze, ieri, atmosfera din operele marelui dramaturg român I. L. Caragiale, atât de actual și astăzi, în cadrul Balului Bobocilor. Evenimentul, care a avut loc la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, a fost intitulat „Cu mască și fără mască”, în spiritul anului Caragiale.
   Cei șapte candidați la titlul de Mister Boboc și cele opt fete înscrise în cursa pentru marele titlu de Miss Boboc s-au întrecut în patru probe pregătite de organizatori: proba ținutei de zi, cultură generală, creativitate și ținutele de seară. La proba de creativitate, concurenții au trebuit să realizeze un ornament inedit dintr-un măr și o portocală. Cel mai așteptat moment al evenimentului a fost premierea celor mai frumoși și mai talentați boboci. Juriul a decis ca titlul de „Miss Boboc” să îi revină Oanei Oseciuc, iar cel de „Mister Boboc” lui Ilie Levinte. Premiul doi a fost câștigat de Adela Lefter și Vasile Mihu, iar premiul trei a fost primit de Simona Păroiu și Cătălin Mate.
   Balul a fost presărat cu momente artistice: dansuri și cântece populare, scenete inspirate din opera dramaturgului I. L. Caragiale, muzică ușoară. Un moment inedit a fost prezentarea unei colecții vestimentare din hârtie, dar și a modei Bucureștilor de altă-dată.  De asemenea, asistența a fost invitată și să ghicească anumite personaje interpretate de liceenii actori de la „Gh. Asachi”. La final, concurenții au cântat în cor un cântec în spiritul sărbătorilor de iarnă.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?