Să fii diferit ține de perspectiva din care percepi ce este în jurul tău. Implicit și ceea ce redai va fi altceva decât ce redau alții. Deși nimeni nu este la fel, foarte puțini sunt diferiți pe bune. Dacă ne imaginăm oamenii ca o axă, în ciuda diferențelor dintre ei, toți ar fi undeva între 1 și 0. Åži un om care sare de 2, să zicem, este o excepție mărișoară. Dar unul care este în -4?
Ceea ce îi face pe unii să se desprindă din majoritate, nu este nimic altceva decât predominanța unei trăsături de caracter. Când zic asta, nu mă refer la acei oameni care se remarcă prin însușiri psihice deosebite sau au vreun handicap, ci la felul neașteptat de a reacționa într-o situație dată. Un om este și fricos și curajos și urât și frumos și furios și blând, în funcție de context. Dar când curajul unuia îl face să salveze, de exemplu, un copil dintr-un incendiu sau orice altă situație pe-riculoasă, acela va fi numit erou. De ce? Are el trăsături morale deosebite? A crezut într-adevăr că acel copil trebuia salvat? L-a salvat pur și simplu, nimic mai mult. Să spunem că Dumnezeul plastic și tradițional i-a turnat prea mult curaj în aluat și asta l-a făcut altfel.
Cine sunt cei diferiți? Geniile și ciudații. Mulți oameni ar fi geniali dacă nu ar fi leneși, iar genial ar însemna atunci doar foarte bun. Probabil că muncitori sunt cei fără talent, iar cei care au nu îl exploatează suficient. O combinație e rară, dar atunci când se întâmplă, apare din nou, un om special. Unii au o priză foarte bună asupra realității, dar nu pot exprima ceea ce înțeleg, în timp ce alții se străduiesc să exprime ceva, dar nu văd mai departe de lungul nasului. Aceste semi-genii sunt ciudații. (sau cei care, fie stau într-un colț, fie se bagă în sufletul tău ca să își crească orgoliul de persoană ignorată). Ceilalți, majoritatea, nici nu au o priză formidabilă la realitate și nici nu ar putea să și-o exteriorizeze, dacă ar avea una.
Desigur, asta nu înseamnă că toți ciudații sunt semi-genii.
Unii stau retrași, cu nasul pe sus, cu „oh, eu nu fac asta/ eu nu sunt așa/ uite ce proști sunt ăia”. În cazul lor, de vină sunt filmele americane (da, bizar) în care tocilarul câștigă fata drăguță, în care fetele îmbrăcate cu hanorac larg și decolorat sfârșesc vedete, fiindcă ei asociază „ciudat” cu „popular și șmecher în devenire”. Însă, de cele mai multe ori nu-ți poți da seama dacă, într-adevăr acel om este sau nu ca restul. Ceea ce contează este că dincolo de toată polologhia asta, pentru fiecare, persoanele speciale sunt cele la care ținem fără nici un motiv: fie ele rele și la capătul celălalt al lumii, fie niște oameni ca toți ceilalți.
Colegiul Național Unirea
