Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Agenţiile de presă, despre alegerile din România: „Victorie largă a coaliţiei aflată la putere”


   Coaliția aflată la putere în România a obținut victoria în alegerile parlamentare de duminică, anunță agenții de presă ca AFP și Reuters, dar și Bloomberg și France24, citând exit poll-uri și precizând că primele rezultate oficiale ale scrutinului sunt așteptate luni. „Victorie largă a coaliției aflată la putere în alegerile legislative din România (exit-poll)”, scrie AFP, anunțând că Uniunea Social-Liberală (USL) a premierului Victor Ponta, aflată la putere din mai, obține 57% din voturi – potrivit unui exit-poll difuzat de TVR – și devansează opoziția de centru dreapta, apropiată președintelui Traian Băsescu.
   „Este vorba despre o victorie împotriva regimului Traian Băsescu”, a declarat copreședintele USL Crin Antomescu, la sediul de campanie, continuă AFP, subliniind că alte două sondaje realizate la ieșirea de la urne confirmă acest scor „fără precedent de la primele alegeri din România postcomunistă, în anii ’90”.
   „Alianța aflată la guvernare în România obține o majoritate – exit poll-uri”, scrie REUTERS, anunțând că USL a obținut o victorie și se pregătește să primească o majoritate a mandatelor parlamentare, citând exit poll-uri realizate de GeoPOL și CSOP. „Coaliția aflată la putere în România obține victoria în alegerile parlamentare, potrivit unor exit poll-uri”, scrie BLOOMBERG. USL se află pe primul loc în urma alegerilor, „ajutându-l pe premierul Victor Ponta să domine Parlamentul și oferindu-i o poziție puternică de negociere în formarea unui nou Guvern cu adversarul său, președintele Traian Băsescu”, comentează Bloomberg, citând exit poll-uri realizate de Avangarde și CURS, publicate de TVR.
   „Partidul la putere în România obține victoria în alegeri, potrivit unor exit poll-uri”, scrie FRANCE 24, precizând că primele rezultate oficiale sunt așteptate luni dimineață.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?