Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

VIDEO şi GALERIE FOTO: Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare au fost instruiţi


   Președinții și locțiitorii secțiilor de votare au fost instruiți, vineri, în cadrul unor întâlniri organizate la Ateneul Popular și la care au participat conducerea Prefecturii, a Biroului Electoral Județean, reprezentanți de la Autoritatea Electorală Permanentă. Subprefectul Cristi Misăilă le-a transmis celor prezenți să fie atenți la ștampilele de control și de vot, amintind de incidentele petrecute la alegerile locale. Subprefectul le-a spus că, dacă nu au altă soluție, chiar să își lege de mână ștampila de control astfel încât să nu fie pierdută, iar procesul electoral să nu fie întrerupt. „Recomandarea noastră este să găsiți o modalitate să nu le pierdeți, să vă legați ștampila de mână, de gât. Să nu fie pierdută ștampila de control”, a spus subprefectul.
   De asemenea, li s-a atras atenția la lanterna primită, pe care trebuie să o returneze după finalizarea procesului electoral. Vrancea este singurul județ unde s-a luat decizia ca la fiecare secție de votare să fie repartizată câte o lanternă.
   Prefectul Cătălin Popescu a explicat că pot apărea situații neprevăzute, de genul unor furtuni care să afecteze rețelele de electricitate și atunci este nevoie de o sursă de lumină. Chiar și așa, prefectul a explicat că, în cazul întreruperii furnizării de electricitate, se întrerupe procesul electoral.
Președintele BEJ, judecătorul Mariana Croitoru le-a cerut președinților secțiilor de votare să nu se înghesuie, luni dimineață, cu rezultatele alegerilor. „Nu vă grăbiți. Să faceți lucrurile bine și cu convingere. Dacă le faceți superficial, superficial vor ieși”, a afirmat președintele BEJ. Procesele verbale și sacii cu buletine vor fi aduse la BEJ conform unei programări comunicate pentru fiecare localitate. Astfel, după finalizarea numărării voturilor, vor fi semnate procesele verbale de către reprezentanții partidelor politice, iar sacii cu voturi și celelalte materiale electorale se vor sigila într-o cameră din primăria localității. Ulterior, de dimineață, în funcție de ora anunțată de la BEJ, președinții de secții și celelalte persoane desemnate vin la Focșani pentru a preda sacii de voturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?