Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ponta: CSM este o instituţie care trebuie să apere interesele tuturor


   Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) este o instituție care trebuie să apere interesele tuturor, afirmă premierul Victor Ponta, într-o postare pe blogul personal. ‘Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) este o instituție care trebuie să apere interesele tuturor, atunci când se ridică semne de întrebare asupra respectării procedurilor judiciare. Amintesc de faptul că, din acest punct de vedere, România a avut suficiente probleme la CEDO’,  afirmă primul ministru.
   Afirmațiile premierului survin relatărilor din presă potrivit cărora CSM s-a autosesizat în legătură cu stenogramele apărute din dosarul în care este judecat Sorin Blejnar și în care sunt surprinse discuții între acesta și președintele Traian Băsescu. ‘Vreau să precizez de la bun început că sunt de acord cu această acțiune, dacă par să existe anumite probleme privind respectarea procedurilor judiciare de către procurorul de caz. Stenogramele ne aduc tuturor aminte de ce vă lasă moștenire regimul Băsescu: ură, mizerie, metode subterane… De la el și de la Morar a început această practică. A lupta pentru justiție este una – corect și lăudabil. A folosi stenograme pentru a murdari spațiul public – e cu totul altceva…’, susține Victor Ponta, care afirmă că va cere oficial CSM să îi trimită rezultatele anchetei interne.
   În opinia premierului ‘CSM a procedat corect cerând ancheta’. ‘Dar de ce doar acum? De ce, de pildă, nu s-au sesizat la fel la începutul anului, când au apărut în presă stenograme și despre mine. Voi cere și oficial CSM să îmi trimită (ca simplu cetățean, nu ca prim ministru) rezultatele anchetei interne, dacă există, referitoare la cine a dat în presă convorbirea telefonică de două vorbe dintre mine și procurorul George Bălan (reamintesc că, în acel caz, spre deosebire de cazul actual, nu exista nici rechizitoriu, nici cerere de arestare, nici dosar în instanță – așa cum e în cazul Blejnar). Iar dacă o astfel de anchetă s-a demarat, aș vrea să știu care sunt criteriile pe baza cărora unele anchete sunt anunțate public și altele nu!’, spune Ponta.
   De asemenea, prim ministrul declară că va mai cere CSM să investigheze legătura sa cu procurorul din cazul Blejnar. ‘Eu, personal, nu-l cunosc! Cred însă că doamna Macovei îl știe mult mai bine…’, afirmă premierul. ‘Suntem membri ai Uniunii Europene de peste cinci ani. Independența Justiției, respectarea procedurilor, drepturile omului, principiile statului de drept nu mai pot fi doar cuvinte goale folosite doar când acestea corespund unor interese de moment. Ne-am săturat cu toții de dubla măsura a unor instituții, care reacționează într-un fel când e vorba de cetățenii obișnuiți, dar total diferit atunci când vine vorba de Traian Băsescu!’, a mai spus Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?