Asociația Județeană de Fotbal Vrancea, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea și clubul CSM Focșani organizează în perioada 17-18 noiembrie, ediția a cincea a Memorialului „Aristide Ghiță” la minifotbal. În afara cluburilor de juniori din județul Vrancea, au fost invitate echipele CSM Rm. Sărat și Oțelul Galați.
Competiția se va desfășura în Sala Sporturilor din Focșani și va începe la ora 9.00. Aristide Ghiță a jucat la Metalul București, Dinamo Brașov și Dinamo Bacău. Cele mai mari performanțe le-a avut la Dinamo Bacău, unde în 1970 a ajuns până în sferturile de finala ale Cupei Orașelor Târguri. A evoluat pentru Echipa națională de fotbal a României. Deși a participat la turneul de pregătire din Mexic (1969), el a ratat convocarea la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din cauza unei fracturi la un deget.
După retragerea din activitate, a antrenat pe Dinamo Focșani, Unirea Focșani, Vrancart Adjud și FC Panciu. În ultimii ani de viață era bolnav de arterită, fiind operat la București în anul 2005. A încetat din viață la 26 iulie 2005.