Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Guvernul Ponta ajută primăriile vrâncene


   Primăriile vrăncene au primit 3,8 milioane lei pentru achitarea facturilor restante către firme. Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Vrancea au precizat că sumele alocate localităților vor fi utilizate exclusiv pentru achitarea obligațiilor fiscale restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale operatorilor economici care au prestat servicii sau au realizat lucrări de investiții pentru primării. Procedura repartizării fondurilor a fost aprobată prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.
   Deocamdată, până astăzi, primările care au datorii trebuie să trimită la Direcția Generală a Finanțelor Publice cererile privind „solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012”. Ulterior, finanțiștii vor repartiza sumele defalcate din TVA și care pot fi utilizate doar „pentru stingerea obligațiilor fiscale restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale”.
   Spre deosebire de Ordonanța 13 din 2012, prin care Guvernul a mai alocat fonduri pentru plata datoriilor către firmele care au executat lucrări primăriilor, în lista celor care pot beneficia de acest fonduri se află și spitalele aflate în administrarea consiliilor locale. „În Vrancea nu sunt înregistrate arierate ale spitalelor preluate de administrațiile locale din Adjud și Panciu”, au precizat reprezentanții Finanțelor vrâncene.
   În luna septembrie, autoritățile locale din Vrancea au primit peste 2,2 milioane de lei de la Guvernul Ponta pentru achitarea facturilor restante către firme. Au cerut și primit fonduri Consiliul Județean, Andreiașu, Cîmpuri, Cîmpineanca, Cotești, Fiotionești, Homocea, Mera, Nereju, Obrejița, Popești, Reghiu, Slobozia Bradului, Tătăranu, Mărășești, Panciu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?