Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Şeful Direcţiei Agricole, Costică Neaţă, transferat la Teleorman


   Directorul pedelist al Direcției Agricole, Costică Neață, va fi mutat la Teleorman. Mutarea a fost decisă de conducerea Ministerului Agriculturii și ar urma să fie pusă în aplicare în următoarele zile. Transferul va fi pentru o perioadă de patru luni, timp în care instituția va fi condusă de Marius Zarcula, venit de la Direcția Agricolă din Caraș Severin. Este o campanie de permutări derulată pentru a crește performanța șefilor de deconcentrate din agricultură și are loc după ce ministrul Daniel Constantin și-a exprimat nemulțumirea față de activitatea unor directori.
   Directorul Direcției Agricole spune că încă nu a luat o decizie referitor la mutarea în alt județ și așteaptă să vadă condițiile în care se va face aceasta. „Este un schimb de experiență decis de conducerea Ministerului. Urmează să vedem care sunt condițiile în care se va face această mutare, cum se asigură cazarea pentru că, de exemplu, în buget, la Direcția Agricolă, nu avem prevăzute fonduri pentru asemenea acțiuni, cazare, diurnă”, a declarat directorul Direcției Agricole, Costică Neață.
   Mutările decise de conducerea Ministerului Agriculturii au loc și în contextul mai multor scandaluri în care au fost implicate persoanele susținute de PDL la instalarea în funcții de conducere. Numai departe de alegerile locale din acest an, directorul Direcției Agricole a fost acuzat că s-a implicat în campania electorală a PDL. Scandalul în care a apărut numele șefului de la Direcția Agricolă a avut loc la Milcovul, în perioada campaniei electorale, când o „gașcă de tineri” a încercat să pună un banner între stâlpii de electricitate. Atenționați de autoritățile locale că nu există nicio autorizație și comit o ilegalitate, pedeliștii i-au transmis că au primit ordin de la Costică Neață. Când a încercat să discute cu acesta și să îi spună că nu este legal ce se întâmplă, primarul în funcție, Mihai Neață spune că a fost amenințat telefonic de pedelistul de la Direcția Agricolă, motiv pentru care a făcut și plângere la poliție și biroul electoral.
Directorul Direcției Agricole a fost implicat, în ultimii ani, și în alte scandaluri referitoare la plata unor datorii către oameni de afaceri sau societăți comerciale. În luna iunie a.c., directorul de la agricultură a fost somat să își plătească o datorie veche de aproape trei ani către omul de afaceri Vasile Bută. Pentru a-și recupera banii, omul de afaceri a recurs la un executor judecătoresc și a lipit somația pe vila directorului. În replică, directorul Costică Neață spunea că nu are nicio datorie la omul de afaceri. De asemenea, anul trecut, pedelistul a fost executat silit ca avalist pentru datoriile Impex Agro NHV Prod, firma la care a fost acționar împreună cu fostul senator PD, Jan Vraciu. Era vorba de datorii de peste 475 mii lei către două societăți vrâncene.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?