Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675
Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675

Deputatul Laurențiu Marin: Proiectul de lege privind introducerea salariului minim european a fost finalizat

          Deputatul Laurențiu Marin a anunțat că ministrul Muncii și solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a finalizat proiectul de lege pentru implementarea în România a salariului minim european. Conform parlamentarului, este vorba despre este o inițiativă 100% social-democrată, susținută și promovată de europarlamentarii PSD, care are ca scop asigurarea unui trai decent pentru toți cetățenii europeni, mai ales pentru români. „Este cunoscut faptul că PSD a anunțat oficial că și-a propus ca obiectiv politic adoptarea salariului minim european până la finalul acestui an, urmând ca acesta să fie aplicabil la începutul anului 2025. Proiectul de lege este pus în transparență decizională, după care urmează să fie aprobat de Guvern și trimis la Parlament în vederea adoptării. Potrivit proiectului de lege, salariul minim din România va fi stabilit într-o marjă cuprinsă între 50% și 52% din salariul mediu pe economie, în linie cu recomandarea din Directiva Europeană privind salarul minim european“, a afirmat deputatul vrâncean.

          Laurențiu Marin a mai arătat că pentru a ajunge la acest nivel, în ianuarie 2025 salariul minim ar trebui să urce de la 3.700 de lei, de la 1 iulie a.c., la aproximativ 4.100 de lei la începutul anului viitor. „Introducerea salariului minim european reprezintă o garanție că salariile mici din România vor crește odată cu dezvoltarea economică, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă și să fie împiedicată sporirea decalajelor sociale dintre cei cu venituri mici și cei cu venituri mari“, a încheiat deputatul PSD de Vrancea Laurențiu Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?