Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Te-a muşcat un câine? Află ce trebuie să faci


   Lunar, zeci de persoane sunt mușcate de câini. Mușcătura de câine este foarte periculoasă, mai ales dacă animalul este turbat. În cazul în care suntem protagoniștii unui astfel de incident trebuie să urmăm câteva reguli simple. Indicat ar fi să ne prezentăm de urgență la medicul de familie care ne curăță plaga mușcată și ne face un vaccin antitetanos. Dacă medicul de familie nu are program, singura soluție este prezentarea la unitățile de urgențe din structurile spitalelor sau solicitarea unei echipaj medical de urgență prin 112. „Când o persoană este mușcată de câine, trebuie să se prezinte la medicul de familie, care îi tratează plaga și îi face un vaccin antitetanos. Toate cabinetele de familie au în dotare vaccin antitetanos. Apoi, dacă mușcătura este făcută de un câine necunoscut, se ia în calcul direct suspiciunea de rabie, iar pacientul trebuie trimis la Secția de Contagioase, pentru a se face vaccinul antirabic. Dacă animalul este cunoscut, este chemat medicul veterinar, care verifică dacă există suspiciunea de rabie. Dacă aceasta există, de asemenea pacientul trebuie trimis imediat la Contagioase pentru a i se face vaccinul antirabic. Nu există o perioadă anume în care trebuie făcut vaccinul antirabic, acest lucru rămâne la latitudinea medicului de familie, care trebuie să trimită imediat pacientul. În cazul în care medicul de familie nu are program, se apelează la serviciile de urgență”, spune medicul Grigore Hanță, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.

Doar un Centru Antirabic în tot județul

   După ce plaga este curațată de către medicul de familie, persoana mușcată de câine trebuie să se prezinte la singurul Centru Antirabic din Vrancea, care este în cadrul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Focșani. Potrivit medicilor, secția dispune de suficiente doze de vaccin antirabic. „Tratamentul anbtirabic se face doar la Centrul Antirabic. Avem suficiente doze, peste 100 de vaccin antirabic”, ne-a precizat medicul infecționist Georgeta Åžerban, medic șef al Secției de Boli Infecțioase  a Spitalului Județean.
   La această Secție ajung, lunar, peste 50 de persoane mușcate de animale. Cele mai frecvente mușcături sunt cele de câine, urmate de cele de pisică. Cei care nu vor să apeleze la medic pentru a primi vaccinul antirabic, nu au altă opțiune, deoarece acest vaccin nu poate fi găsit la farmaciile cu circuit deschis din județ. Farmaciștii spun că  acest tratament se face doar sub supravegherea medicului specialist. „Vaccinul antirabic nu se găsește în farmacii pentru că se face doar în spital, sub supravegherea medicului, deoarece se administrează în abdomen”, spune farmacista Dana Cotârlan, președintele Colegiului Farmaciștilor din Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?