Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Când trebuie făcut primul consult optometric la copii

Vederea este primordială pentru dezvoltarea fizică și cognitivă a copiilor. Datorită ei, copiii învață să înțeleagă lumea înconjurătoare, să citească, să scrie și să realizeze activitățile de zi cu zi. Primul consult trebuie realizat când copilul tău este nou-născut, următorul la vârsta de 3 ani și apoi înainte de începerea școlii. Aceste controale ajută la depistarea precoce a problemelor de vedere, astfel te asiguri că există o dezvoltare sănătoasă a copilului.
Pe parcursul perioadei de creștere, vederea se dezvoltă și se schimbă constant, iar ritmul și natura acestei evoluții variază de la un copil la altul. Identificarea și corectarea precoce a oricăror probleme vizuale nu doar că aduce beneficii pe termen scurt, ci pentru întreaga viață. Așadar, dacă te întrebai când trebuie făcut primul control de ochi la copii, acest articol ți se adresează.

Controlul de ochi la copii

Primul control optometric ar trebui efectuat când copilul tău este nou-născut, următorul când are vârsta de 3 ani și apoi înainte de începerea școlii. Această recomandare se bazează pe faptul că problemele de vedere pot afecta dezvoltarea copilului din punct de vedere cognitiv, social și emoțional. Depistarea timpurie a oricăror nereguli permite un tratament eficient și rapid, prevenind complicațiile ulterioare.

Nou-născutul

Vederea unui nou-născut este în cea mai mare parte neclară, nu poate fixa obiectele; dar cortexul vizual se dezvoltă continuu, iar pe măsură ce ochii lucrează împreună, creierul învață să combine imaginile de la ambii ochi și se formează vederea în spațiu. Strabismul fiziologic al nou-născutului poate fi prezent până la vârsta de 3-4 luni, când bebelușul începe să-şi vadă mânuţele şi să se joace cu degeţelele. Dacă deviaţia ochilor este prezentă după vârsta de 6 luni, atunci copilul trebuie examinat de către un medic oftalmolog.
Așadar, dacă bebelușul tău a împlinit șase luni, este recomandat să mergi cu el la un control de ochi. Reține că este un consult neinvaziv, care nu cauzează niciun disconfort copilului. De asemenea, este recomandat să observi orice posibile semne nepotrivite și să le discuți cu specialistul. Semnele de avertizare care ar putea indica o problemă de vedere la nou-născuți și pentru care poți merge mai repede la consult sunt: lipsa contactului vizual, sensibilitate exagerată la lumină, frecarea excesivă a ochilor, aspect anormal al ochilor.

La 3 ani

Între naștere și vârsta de 3 ani, copiii experimentează o perioadă de dezvoltare vizuală intensă. Datorită, unui examen optometric te asiguri că vederea copilului tău progresează normal și că nu există niciun fel de probleme. Copiii mici se pot adapta rapid la deficiențele de vedere, fără ca părinții să observe. Problemele frecvente sunt ambliopia (ochiul leneș), strabismul (alinierea incorectă a ochilor) și viciile de refracție (miopia, hipermetropia, astigmatismul). Copilul tău poate beneficia de un consult la ochi gratuit. Pregătește-l pe cel mic, explicându-i în termeni simpli ce se va întâmpla. Poți face chiar un joc de rol acasă, ca să-l familiarizezi cu procesul.
Vederea clară este esențială pentru învățarea și dezvoltarea generală a celui mic. Dificultățile de vedere pot afecta abilitățile motorii fine, coordonarea ochi-mână, cititul, scrierea sau alte activități educaționale. Detectarea și corectarea incipientă este cât se poate de importantă. Tratarea timpurie a problemelor de vedere poate preveni complicații pe termen lung. De exemplu, ambliopia este tratată cu succes înainte de vârsta de 5 ani.

Înainte de începerea școlii

Începerea școlii este un moment crucial în viața fiecărui copil, iar vederea bună are un rol esențial pentru performanța școlară. Identificarea și corectarea problemelor de vedere în această etapă este așadar cât se poate de importantă și previne posibile dificultăți de învățare. Mergi cu cel mic la un examen optometric înainte să înceapă școala.

Există anumite semne care arată că un copil ar putea avea probleme de vedere. Acestea includ frecarea frecventă a ochilor, înclinarea capului sau mijirea ochilor pentru a vedea mai bine, dificultăți în a urmări obiecte în mișcare sau sensibilitate crescută la lumină. Consultul durează în jur de 15 minute și nu provoacă niciun disconfort copilului. Datorită testului de acuitate vizuală vei ști dacă micuțul tău vede bine atât la o distanță apropiată, cât și la una depărtată. Dacă i se recomandă ochelari, există pe piață o gamă variată de modele. Sfătuiește-te și cu optometristul și alege produse din categoria ochelari de vedere pentru copii.

În calitate de părinte, este esențial să te asiguri că există o dezvoltare sănătoasă a vederii copilului tău. Primul pas în această călătorie este consultul la o vârstă fragedă, recomandat adesea la șase luni. Acest examen inițial joacă un rol crucial în detectarea precoce a oricăror probleme de vedere care, dacă sunt identificate și tratate timpuriu, previn complicațiile pe termen lung. Îngrijirea ochilor copilului trebuie să se caracterizeze așadar printr-un comportament proactiv. Ai grijă de sănătatea oculară a micuțului tău!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?