Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Taximetrişti ATACAŢI cu pietre


   Un incident mai puțin obișnuit s-a petrecut vineri dimineață, în stația de taxi de la Capelă. Un tânăr aburit de alcool a aruncat cu pietre într-un taximetru, nemulțumit că șoferul nu oprise motorul mașinii, iar el nu mai putea vorbi la telefon. Suspectul a fost identificat o zi mai târziu, el fiind acum cercetat pentru distrugere.

    Două taximetre au fost avariate, la sfârșitul săptămânii trecute, în stația de la Capelă. Incidentul a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 2.00, iar autorul, un tânăr de 23 de ani, din Focșani, a pus totul pe seama consumului de alcool. Colegii păgubiților  ne-au spus că una dintre mașini a fost avariată tare, iar cea de-a doua mai puțin.
   Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că tânărul nervos a fost împreună cu prietenii „la un pahar”, unde au stat până în jurul orei 1.00. Au urcat toți trei într-un taxi și după ce și-a dus prietenii la casele lor, tânărul de 23 de ani a plecat spre propria casă, în vecinătatea stației de la Capelă. A plătit cursa, iar când a coborât din mașină i-a sunat telefonul. Băiatul a răspuns și s-a pus pe vorbit, rezemându-se de un taximetru al cărui motor era pornit. Plin de tupeu, i-a cerut taximetristului să oprească motorul, pentru că vorbește la telefon. Acesta din urmă i-a sugerat să se îndepărteze dacă vrea și să-și continue conversația.
   Tânărul de 23 de ani a avut un schimb de replici cu taximetristul și cu câțiva co-legi ai acestuia, după care a început să arunce cu pietre în taximetru, spărgându-i luneta, geamurile laterale și îndoindu-i capota. Pietrele au avariat și o altă mașină.
Între timp, colegii păgubitului au anunțat poliția, iar până la sosirea echipajului, tânărul a luat-o printre blocuri și s-a făcut nevăzut. A fost prins o zi mai târziu, în Gara din Focșani, în timp ce se pregătea să plece la București.
   Polițiștii ne-au spus că tânărul și-a recunoscut fapta și a promis că va achita daunele, punând totul pe seama consumului de alcool. De asemenea, polițiștii spun că nu ar fi fost avariat decât un taxi, nu două cum susțin taximetriștii. „La data de 22 septembrie, în jurul orei 2.00, Poliția municipiului Focșani a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr aruncă cu pietre în taximetrele din stația de la Capelă. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din Focșani, el fiind identificat o zi mai târziu, în Gara Focșani. Acesta și-a recunoscut fapta. S-a întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a precizat comisarul șef Cristinel Diaconescu, adjunct al șefului Poliției municipiului Focșani.

Tânărul regretă fapta
 
  Potrivit unor surse, băiatul regretă fapta și nu înțelege nici el cum a putut face așa ceva. Nu este cunoscut ca având un comportament neadecvat și nici nu ar mai fi creat probleme până acum. Cert este că un moment de rătăcire îl va costa scump, pagubele fiind de ordinul miilor de lei.
   Un coleg de-al taximetristului ne-a spus că a auzit de incident și că poliția ar trebui să ia măsuri împotriva tânărului. „Am auzit dimineață de la colegi, dar nu am văzut mașinile și nici nu știu prea multe. Din ce am înțeles, au fost avariate. Nu este normal să vii la serviciu și să pățești așa ceva, atâta timp cât îți vezi de treaba ta. Poliția ar trebui să ia măsuri, ca să fie învățare de minte și pentru alți rebeli”, a spus un coleg de-al păgubitului.
   Reporterii „Monitorul de Vrancea” au încercat să ia legătura cu păgubiții, prin intermediul dispecerelor de la firma de taxi, dar nu a fost posibil. Una dintre dispecere a confirmat faptul că doi dintre colegii ei au avut probleme cu un tânăr, fără a ne oferi însă alte detalii.

Al doilea incident într-o singură lună

   Taximetriștii cad tot mai des victime unor persoane iresponsabile. Tot luna aceasta, un taximetrist din Focșani a tras o spe-rietură soră cu moartea, după ce un alt participant la trafic a scos un pistol și a tras în mașina sa. Incidentul a fost sesizat polițiștilor de o altă persoană, din Focșani, pasageră în mașina asupra căreia s-a tras, respectiv un taxi Dacia Logan.
   Åžoferul taxiului a declarat atunci că venea spre Focșani, dinspre Garoafa. El afirma că s-a angajat regulamentar în depășirea unui TIR, moment în care șoferul unui Audi, cu numere de Germania, i-a cerut insistent să mărească viteza de deplasare. „Audi-ul a trecut pe prima bandă, șoferul a redus viteza, a coborât geamul și a tras cu pistolul în mașina noastră”, declara tânărul. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare și au precizat la momentul respectiv că asupra bucureșteanului s-a găsit un pistol marca Walther, armă de tipul air soft, care nu este supusă autorizării sau notificării.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?