Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Trei vrânceni, medaliaţi la Cupa României de karate SKDUN


   Trei medalii, una de aur (obținută de Alexandru Palmă), una de argint (obținută de Robert Giurgea) și una de bronz (obținută de Claudiu Zaharescu), acesta este bilanțul sportivilor vrânceni la ediția din acest an a Cupei României la karate SKDUN pentru copii, cadeți și juniori, competiție desfășurată în Sala Sporturilor din Voluntari. Cei 600 de sportivi din țară și-au disputat medaliile, dar și locurile pentru Campionatul Mondial din luna octombrie, care este programat în Italia. „Au fost rezultate deosebite pentru cei trei sportivi, care au fost obținute în urma unui program de antrenament bine pus la punct și în urma căruia s-au văzut și rezultatele pe care le așteptam. Fără excepție, sunt sportivi foarte buni, care promit mult în viitor. Merită felicitați atât ei, cât și părinții lor care îi susțin și sunt alături de ei. Pentru sportivii clubului va urma o binemeritată perioadă de vacanță, apoi vom pregăti cum se cuvine perioada competițională din toamna acestui an”, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea, antrenorul sportivilor. La kumite tineret, Alexandru Palmă a cucerit medalia de aur la categoria +75 kilograme, Robert Giurgea a obținut argintul la kumite seniori, categoria -77 kilograme, iar Claudiu Zaharescu a urcat pe treapta a treia a podiumului, la kumite seniori, categoria -65 kilograme. Cei trei sportivi sunt legitimați la clubul Åžtiința Bacău.

Åžapte vrânceni merg la „Mondiale” și Cupa Mondială

   Întrecerea de la Voluntari a constituit și un criteriu de calificare la Campionatul Mondial de la Bollate (Italia) și Cupa Mondială Kohai, întrecere programată în perioada 13-14 octombrie. Astfel, Răzvan David (kata cadeți), Alexandra Rogojinaru (cadeți, categ. +45kg, kumite), Andrei Burdușa (cadeți, categ. -58kg) și Mădălin Enache (categ. -65kg) au obținut dreptul de a concura la Campionatul Mondial, iar Maria Coroiu (kata, categ. 12-13 ani), Ionuț Mălinoiu (kata și kumite) și Alexandru Dan Gîrleanu (kata și kumite) vor intra în lupta pentru medalii la Cupa Mondială Kohai. Sportivii sunt antrenați de sensei Aurel Giurgea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?