Despre supereroi

   Mă gândesc de ceva timp la supereroi, și nu e numai din cauză că aștept pe cineva sa închidă liceul înainte să se termine vacanța, „tananana” printr-un act de eroism. 
   Sună comun, și toată lumea a auzit asta, dar știi, fiecare trebuie să încerce să fie un erou. Teoretic, de aia poartă ei mască, să acopere persoana și să descopere faptele pe care le face, transmițând tuturor un mesaj al egalității, al voinței de a face bine, împărțită la unison, ș.a.m.d. De fapt, măștile au alt rol, acela de a ascunde omul, pentru că omul e inuman (Omenos, bun, blând. [< lat. humanus,  fr. humain, it. umano]) din cauza instinctului.
   Instinctul îți spune că e bine să dai în altul ca să ai tu ceva ce are el, și o faci. De aia supereroul își ascunde „omenia”.  Totuși, masca are nevoie de o față de care să fie susținută. Așa și eroul provine dintr-un om, dar nu unul oarecare, unul care este dotat cu o conștiința superioară, care te ajută să nu faci rău fiindcă nu vrei, nu fiindcă nu ai putea. Conștiința „banală” este doar capacitatea de a înțelege relația  cauză-efect. Cum este și normal, fiecare  ar trebui să încerce să se modeleze  cât poate, să mai taie din elanul instinctului, cu alte cuvinte să se vrea erou.
   Dar degeaba poartă supereroul măști și ascunde diverse aspecte ale umanului daca nu face și acte de eroism (așa cum spune și numele). Eroul are curaj și respect de sine, tocmai pentru că îndepartează omul din el și instinctul nu-i mai șoptește să se fofileze pe lângă unul sau altul că ar avea ceva satisfacții. Eroul  este direct și nu se gândește la consecințele pe care le provoacă adevărul său.
Așa că dacă toți ar vrea cât de puțin să fie supereroi, ar face o faptă bună și ar șopti sau nu (depinde ce înțelegi prin faptă bună) cand îl ascultă profesorul pe ăla care nu știe. Sau n-ar mai fi așa „bun prietenaș” cu ăla care îți dă țigări că te crede mai popular. Sau ar ține partea celui care nu e prieten cu ăia șmecheri din clasă, dar are dreptate. 
   Ar trebui să fim mai puțin umani ca să ne apropiem de umanitate. Nu e nevoie de un pseudonim care  are legatură cu vreun mamifer sau începe cu prefixul „super-„. Asta se înțelege din desene animate, sau reclame în care eroul e îmbrăcat așa încât să fi fost penibil dacă n-ar fi fost supererou. 
   De aia îmi vine să mă bucur când aud că unii copilași vor să fie supereroi când vor crește, dar când văd pe cine numește societatea erou, mă mai gândesc o dată.