Cu o săptămână înaintea începerii ultimului an de liceu, e imposibil ca părinții să nu vă fi dat deja târcoale, întrebându-vă ce veți face mai departe. Nu vă grăbiți să comunicați imediat ce aveți în minte, luați totul ușor și încercați să evitați obstacolele psihologice inerente oricărei astfel de înfruntări. În ceea ce mă privește, câteva incidente revelatoare m-au învățat secretele mentalității de părinte. Cel mai dificil de moderat sunt frazele-stereotip, care, oricât de tocite ar fi, în gura mamei mele sună ca adevărate amenințări, ca adevărate declarații de război, ca adevărate condamnări la tăcere și ceva îmi spune că nu e singura mama care transformă o întrebare simplă într-un ultimatum.
Două decizii delicate
Acum, fiecare adolescent uită să-și mai descopere pasiunile și trece direct la întrebarea: „La ce facultate să dau?”, comprimând două decizii într-una singură. Dilema care plutește ca un nor de furtună deasupra capului tânărului este cu atât mai anevoioasă cu cât e lipsită de orice fel de repere. Ce îmi place să fac? Care e prima activitate de care am chef dimineața (excluzând băutul cafelei sau urmărirea unui nou episod al serialului preferat)? Unde mă văd peste 5 sau 10 ani (clișeistic cum sună, fraza aceasta ajută la formarea unei perspective lucide)? Ce mă face cu adevărat fericit? O astfel de introspecție e o cale bună de a ne evalua corect potențialul și de a ne da o idee despre cine suntem din punct de vedere profesional. Nu sunt întrebări ușoare și amăgirea de sine apare foarte ușor în timpul elaborării unui răspuns pertinent, pentru că intervine spaima de necunoscut și dorința firească de a răzbate într-o lume din ce în ce mai sălbatică și mai săracă.
Până la lacrimi!
Cineva îmi spunea că cea mai bună metodă, în opinia sa, este confruntarea cu o foaie albă de hârtie sau după caz, cu o pagină Word complet goală, blank, tabula-rasa. Exercițiul constă în a scrie în câteva rânduri cel mai mare vis profesional de-al tău, care te-ar mulțumi pe deplin și prin împlinirea căruia, ai simți că ai atins cea mai înaltă culme a satisfacției de sine. Cum îți dai seama că ceea ce scrii e adevărat, fără influențe exterioare, fără angoase, fără prejudecăți? Te face textul tău să plângi ori de câte ori îl citești sau măcar, te emoționează, te înfioară simplul gând de a ajunge acolo, în vârful declarat al dorințelor tale? Reacția afectivă la propriile cuvinte verifică autenticitatea lor și chiar dacă e destul de greu să comunicăm atât de deschis cu noi, aceasta e singura cale de limpezire a negurilor viitorului.
Drumuri la răscruce
De abia după aceea, urmează discuția cu părinții și cântărirea tuturor oportunităților. Admitere prin dosar sau cu examen, ce meditații să fac de anul acesta, pregătitoare pentru marele pas și ce cărți suplimentare să aleg? Åžansele de viitor și posibilele cariere la care ai acces după terminarea facultății? Acestea sunt derivatele opțiunii de bază: cum vreau să fie viața mea?
Ce te faci însă dacă pasiunea și cariera sunt divergente? Literatura nu mai reprezintă un domeniu de interes pe piața muncii, iar a fi filosof de meserie este o utopie drăguță, sinonimă cu șomajul. Atunci, ce alegere mai e aceea, când e forțată de interese imediate? Una de mijloc, aș spune! Poți opta pentru urmarea a două facultăți simultan (una „business”, una „pleasure”) sau poți continua să te dedici pasiunii, urmărind în perioada studenției, din când în când, colocviile, discuțiile, conferințele și toate evenimentele similare, iar mai târziu, odată cu dobândirea independenței materiale, poți urma facultatea visurilor tale. Cu toate că miroase a compromis, ordonarea priorităților e esențială.
Dialogul decisiv
Discuția despre carieră din camera ta, unde părinții stau de-o parte și de alta, deschizându-ți cu brutalitate ochii, este un moment dureros prin luciditatea sa. Menținerea calmului și argumentele expuse pe un ton pașnic sunt însă ceea ce transformă o atitudine copilăroasă și nerăbdătoare într-una matură, moderată și rațională. Uneori, autocontrolul pare imposibil de practicat atunci când tatăl tău te întreabă naiv: „Dar ce faci cu o limbă străină? Vorbești așa încontinuu și te plătește cineva pentru asta?”. Oricât de descurajantă ar fi o asemenea dezbatere, un pic de umor și puțină relaxare nu strică nimănui, chiar destinde atmosfera și îndeamnă membri „consiliului de război” să-și exprime opiniile fără pasiunea orgoliului. Asta am învățat în urma unui dialog dulce-amar cu mama:
– Deci, după tot ce ți-am spus, cred că literatura universală e ceea ce mi se potrivește. De la Homer până la Virginia Woolf, e raiul unor studii fascinante și de abia aștept să îmi dau doctoratul în estetica urâtului, așa cum se manifestă la Arghezi.
– Dar fata mea, după facultatea asta, vei avea un pat al tău , o masă, o bucătărie, o cameră mobilată și un pachet de cafea?
– Hm, ambițiile mele sunt mult mai mari, după absolvire îmi voi permite… știi ce? Un penthouse în New York, sunteți primii mei musafiri, pe atunci, mamă!
Colegiul Național Unirea
