Rampa de acces pentru persoanele cu handicap, cu care este dotată intrarea în Direcția pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap (DPPAH) este, mai mereu, blocată de autoturismele parcate în curtea interioară a instituției. În disperare de cauză, gardianul Direcției a pus, deunăzi, un scaun în fața locului de acces pe rampă, pe spătarul căruia a lipit o foaie cu mesajul „acces rampă”, ce putea fi citit de la distanță, de tot prostul.
Dar, pur și simplu, scaunul purtător de mesaj a fost cu totul ignorat de șoferii disperați să ocupe un loc de parcare, cu orice preț. „Văd că au împins scaunul mai încolo de unde l-am pus eu. E aglomerație mare aici, că parchează și salariații de la celelalte instituții ce funcționează în toate clădirile astea, și oamenii care aduc persoanele cu handicap la Comisie. Eu le spun să nu parcheze în dreptul rampei, dar ei nu țin cont”, a spus gardianul aflat, zilele trecute, în exercițiul funcțiunii la ușa DPPAH.
În aceste condiții, oamenii care sunt nevoiți să se deplaseze în fotolii rulante, și care vin să-și rezolve treburi la sediul instituției ce le apără drepturile, pot să-și ia gândul că vor reuși să ajungă singuri în interior. Și asta, numai din pricina nesimțirii unor șoferi mult prea egoiști pentru a se gândi și la cei pentru care mersul biped nu există nici măcar în vis.
Potrivit celor declarate de Vali Bojoaică, șef serviciu în cadrul DPPAH, în fiecare zi, se perindă prin instituția respectivă, peste 150 de oameni, fiecare cu treburile lui. „La evaluare, încadrare în grad de handicap vin câte 25-30 de oameni. La serviciul plăți încă vreo 50, la celelate servicii mulți alții. În fiecare zi pot spune că vin cam 150 de oameni cu diverse treburi. Este adevărat că parcarea este foarte aglomerată și din acest motiv gardianul trebuie să urmărească să nu se blocheze accesul pe rampă. Până la prânz știu că nu este blocat, dar dacă se întâmplă să se blocheze, noi putem anunța poliția. Totuși, până acum nu am avut reclamații”, a declarat Vali Bojoaică.