Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Vechile posturi de Poliţie vor fi reînfiinţate


   Vechile posturi de Poliție care funcționau în mediul rural vor fi reînființate și vor funcționa din nou, din 1 septembrie, după ce infracționalitatea în această zonă a crescut cu șase la sută în comparație cu anul trecut, au anunțat, miercuri, oficialii Ministerului Administrației și Internelor. Potrivit surselor citate, infracționalitatea a crescut după ce, anul trecut, Poliția Rurală a fost reorganizată, iar posturile au devenit aproape inexistente, în sensul în care acolo a rămas un singur lucrător, cu program între 8.00 și 16.00.
   Fără polițiști în comune, spun oficialii MAI, furturile de animale, tâlhăriile și infracțiunile stradale au crescut cu șase la sută comparativ cu 2011. În aceste condiții, de la 1 septembrie, vor funcționa, la nivel național, 2.748 de posturi de Poliție în mediul rural, la care vor lucra, în ture, câte patru-cinci persoane, sub coordonarea unui șef de post care își va obține funcția în urma unui concurs, a precizat șeful Poliției Române, chestorul principal Petre Tobă.
   Pentru suplimentarea numărului de polițiști la nivelul comunelor, aproape toată promoția nouă de agenți de poliție a fost încadrată în Poliția Rurală. Potrivit lui Tobă, cei mai mulți dintre aceștia vor fi nevoiți să-și închrieze locuințe, iar banii de chirie vor fi decontați de Ministerul Administrației și Internelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?