Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

RA-APPS a confirmat că Vila Dante era pentru Băsescu


   Conducerea RA-APPS a transmis Guvernului o adresă în care susține că mobilierul de la Vila Dante a fost achiziționat special pentru o reședință de locuit, nu pentru o vilă de protocol și că urma ca, în 2014, să fie adoptată o hotărâre prin care imobilul să fie atribuit „unui fost șef de stat”.
Documentul a fost prezentat, joi, la Palatul Victoria, de premierul Victor Ponta, fiind transmis la solicitarea din 26 iulie a Secretariatului General al Guvernului (SGG). În adresa RA-APPS se arată că, în perioada ianuarie 2010-martie 2011, Vila Dante a fost utilizată de regie, prin SGG, pentru organizarea de întâlniri și mese oficiale pentru Guvern, Senat, Camera Deputaților și Administrația Prezidențială.
   Începând cu aprilie 2011, din cazua stadiului avansat de degradare a imobilului, RA-APPS a început reparații capitale și lucrări de modernizare în sumă totală de 2,43 milioane lei. „Tot în această perioadă, în urma discuțiilor dintre SGG și RA-APPS, destinația Vilei Dante a fost gândită ca o viitoare reședință pentru un fost șef de stat, motiv pentru care mobilierul a fost achiziționat special pentru o reședință de locuit și nu pentru o vilă de protocol (cost mobilier-555.930 lei). La finalizarea lucrărilor, vila a fost preluată de SPP, urmând ca la momentul oportun, respectiv 2014, SGG să promoveze o hotărâre de guvern pentru schimbarea destinației imobilului, din vilă de protocol în vilă cu destinația de reședință oficială pentru un fost șef de stat”, se arată în documentul semnat de director general al RA-APPS.
   Citind documentul RA-APPS, premierul a vorbit și despre o „solicitare expresă” formulată în aprilie 2011, când au început reparațiile la Vila Dante. „Am auzit că Băsescu vrea să depună o plângere penală împotriva mea pentru că am dezvăluit publicului larg faptul că, din bani publici, și-a pregătit o vilă de protocol pentru perioada de încheiere a mandatului. Mi-e teamă că nu va face nicio plângere penală, mi-aș dori să facă, pentru că în fața procurorilor zecile de angajați ai RA-APPS, membri ai SPP, cei care au lucrat acolo, vor veni și vor depune mărturie pentru faptul că președintele Traian Băsescu este cel care în mod direct a cerut, a inspectat, a văzut toate lucrările făcute acolo”, a spus Ponta.
   Premierul Victor Ponta a luat, miercuri, mai mulți jurnaliști acreditați la Palatul Victoria și a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparații din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuință a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?