Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Motivele pentru care PRIMARII din Vrancea consideră că trebuie DEMIS Băsescu (IV)


   Vrâncenii sunt chemați la vot pe 29 iulie pentru a spune DA demiterii unui președinte care i-a mințit atunci când le-a promis că vor trăi mai bine. După ce, la alegerile locale, vrâncenii i-au pedepsit pe PDL-iști pentru faptul că au transformat România într-un stat al terorii, al minciunii și al urii, a venit rândul celui care a gândit și condus acest sistem politic, respectiv Traian Băsescu. Este președintele care a anunțat tăierile de salarii, ajutoare sociale, indemnizații pentru creșterea copilului, supraimpozitarea pensiilor, creșterea TVA-ului. Primarii vrânceni, cei care pe data de 10 iunie a.c. au fost aleși de cetățeni să le conducă destinele, spun că Traian Băsescu trebuie să plătească pentru suferințele aduse gratuit românilor, iar pentru acest lucru vrâncenii trebuie să vină cu toții la vot și să spună „DA” demiterii lui Traian Băsescu.

COTEÅžTI
   Primarul comunei Cotești, Dorel Bolovan, este convins că participarea la vot va fi mai mare față de cea de la alegerile locale, iar oamenii vor vota pentru demiterea lui Traian Bă-sescu deoarece acesta este „factor de scandal și de nesiguranță”. „Locuitorii comunei vor veni la vot în număr mai mare decât la alegerile locale și asta pentru că au venit acasă și cei care lucrează în Italia și Spania, dar și pentru că oamenii s-au săturat de Traian Băsescu, care este factor de scandal și de nesiguranță. Dacă oamenii au dus-o bine atunci vor vota pentru rămânerea lui Traian Băsescu, dar dacă oamenii au dus-o greu, foarte greu și dacă știu că fostul președinte se face vinovat de tăierea salariilor, impozitarea pensiilor, pierderea locurilor de muncă, diminuarea indemnizațiilor de orice fel, distrugerea învățământului și a sistemului de sănătate, atunci oamenii vor vota cu siguranță «DA» adică pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Acesta a  făcut orice pentru a-i dezbina pe români și pentru a le face viața grea, aproape imposibilă și de aceea, Traian Băsescu trebuie să plece din fruntea țării”, a spus primarul Dorel Bolovan.
   Acesta a adăugat că judecătorii Curții Constituționale nu folosesc aceeași măsură pentru cazuri identice și că prin deciziile luate arată că sunt părtinitori cu fostul președinte Traian Băsescu. Dorel Bolovan mai crede că Băsescu este cel care a introdus ascultarea ilegală a telefoanelor, creând astfel teroare în rândul oamenilor și instrumentând dosare adversarilor incomozi numai în baza acestor interceptări ilegale. „Traian Băsescu și PDL nu au respectat Constituția, legile statului și nici pe români. Åži pentru a-și atinge scopurile beneficiază și de sprijinul Curții Constituționale. Nu pot să înțeleg de ce judecătorii Curții Constituționale, în 2007 hotărau că un referendum este valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul participanților la scrutin, iar acum, aceiași judecători ai aceleiași Curți Constituționale spun că un re-ferendum este valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul românilor înscriși în listele electorale. Din aceste consi-derente cred că este părtinitoare Curtea Constituțională, iar pentru judecătorii acestei instituții, metrul are și 100 de centimetri, dar și 110 centimetri. Nu este normal ceea ce se întâmplă din acest punct de vedere. Mai mult, Băsescu este cel care a introdus ascultarea ilegală a telefoanelor, creând astfel teroare în rândul oamenilor și instrumentând dosare adversarilor incomozi numai în baza acestor interceptări ilegale”, a mai afirmat primarul din Cotești, Dorel Bolovan.

DUMBRÄ‚VENI
   Primarul comunei Dumbrăveni, Valentin Tîlvăr, este convins că Traian Băsescu va fi demis în urma referendumului din data de 29 iulie, deoarece „a creat ură, dezbinare și divergență între români”. „Avem garanția că locuitorii comunei Dumbrăveni, ca majoritatea românilor, vor vota în număr mare pentru demiterea lui Traian Băsescu deoarece acesta i-a lăsat pe români fără salarii, pensii, locuri de muncă, ajutoare sociale și fără spitale. Mai mult, în loc ca banii poporului să fie dirijați pentru rezolvarea problemelor stringente ale localităților au fost dirijați către clientela politică a PDL. Prin tot ce a făcut Traian  Băsescu a creat ură, dezbinare și divergență între români. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Traian Bă-sescu va fi demis în urma referendumului de duminică”, a spus primarul Valentin Tîlvăr.

GOLEÅžTI
   Primarul comunei Golești, Alexandru Zar, este și el convins că în urma votului de duminică, Traian Băsescu va fi demis din funcția de președinte al României, deoarece „a patronat haosul, scandalurile și minciuna în politica românească”. „Sunt convins că locuitorii comunei vor participa în număr mare la referendum și vor vota pentru demitere, deoarece președintele suspendat Traian Băsescu este răspunzător și vinovat sută la sută de situația în care se găsește țara în prezent, dar și de faptul că românii în ge-neral și vrâncenii în special au fost aduși într-o stare de sărăcie maximă. Băsescu e vinovat că au fost tăiate salariile, pensiile, ajutoarele sociale, indemnizațiile pentru creșterea copilului, a închis societăți comerciale și tot din cauza sa numărul șomerilor a crescut imens. Traian Băsescu este cel care la nivel de țară a patronat haosul, scandalurile și minciuna”, a spus primarul din Golești.
   Alexandru Zar mai crede că Traian Băsescu este cel care s-a folosit de instituțiile sta-tului, de justiție, în special prin intermediul DNA-ului, iar acum este „hoțul care strigă hoții”. „Fostul președinte Traian Băsescu este cel care s-a folosit de instituțiile statului, de justiție, în special de DNA, cu ajutorul căruia a fabricat pe bandă rulantă dosare penale adversarilor politici. După ce a fost suspendat și nu a mai avut acces direct la aceste butoane a început să strige în gura mare că USL vrea să pună mâna pe justiție. În realitate, Traian Băsescu este hoțul care strigă hoții și cel care a făcut din DNA și nu numai, un instrument pe care l-a folosit cum a vrut. De asemenea, pentru a-și atinge scopurile, Băsescu s-a folosit de PDL după bunul plac, liderii de mucava ai acestei formațiuni politice executând orbește ordinele sale, chiar dacă erau conștienți că afectau interesele românilor”, a afirmat primarul comunei Golești, Alexandru Zar.

GOLOGANU
   Primarul din Gologanu, Dumitru Robu, este convins că aproape toată lumea se va prezenta la vot și va vota demiterea lui Traian Băsescu, procentul de participare la nivelul comunei fiind estimat de edil între 95 și 100%. „Motivele pentru care locuitorii comunei vor participa într-un număr așa de mare îl vizează toate pe Traian Băsescu, care se face vinovat de tăierile salariale, impozitarea pensiilor, majorarea TVA, distrugerea sistemului de învățământ, a sistemului de sănătate, nerespectarea Constituției și a legilor țării, exercitând și atribuțiile prim ministrului. Nu a respectat hotărârile judecătorești, a ignorat Parlamentul României, a susținut-o pe Roberta Anastase care a furat în Camera Deputaților votul la Legea pensiilor și i-a protejat pe băieții deștepți din energie. Oamenii s-au săturat de minciunile și de scandalurile pe care le provoacă zilnic în România. De aceea, sunt convins că referendumul va fi validat și președintele Traian Băsescu va fi demis”, a precizat primarul din Gologanu, Dumitru Robu.

Traian Băsescu trebuie demis pentru că:

– prin comportamentul lui dictatorial a pus în pericol democrația din România
– prin decizii aberante a agravat criza economică din România și a distrus clasa mijlocie. În 2009  au fost radiate 66.320 de firme, în 2010 – 183.227 de firme au fost radiate și/sau și-au suspendat activitatea, în 2011 au fost radiate 71.970 firme. Aceste firme creau locuri de muncă și plăteau impozite la buget
– a îndatorat fiecare român cu 5.000 de euro. A spus că România nu se va împrumuta la FMI și după aceea că împrumutul este doar o centură de siguranță. Ulterior s-a răzgândit și a afirmat că fără acel împrumut nu putea plăti pensiile și salariile
– a desconsiderat militarii oferind grade de generali apropiaților săi
– a distrus sistemul sanitar
– i-a gonit pe medici peste hotare
– a distrus învățământul
– a încălcat Constituția, uzurpând rolul prim-ministrului
– a crescut taxele, a tăiat indemnizațiile, a mărit TVA-ul
– a amenințat și a șantajat cu dosare politice
– familia Băsescu l-a nășit pe interlopul Bercea Mondialu
– a învrăjbit bugetarii și angajații din mediul privat
– o susține pe Roberta Anastase, cea care a furat în Parlament, votul la legea pensiilor
– protejează „băieții deștepți”
– a făcut lobby pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană
– a dus 5 milioane de români sub pragul sărăciei
– un milion de români au ajuns șomeri

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?