Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Pistoale cu bile, retrase de la comercializare


   Aproximativ 40 de pistoale cu bile au fost retrase de la vînzare de către comisarii de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Vrancea, de la agenții economici prezenți la Zilele Municipiului Focșani. Potrivit legislației în vigoare, comercializarea acestora este interzisă, dacă acestea sunt însoțite și de bile. Agenții economici au rămas fără marfă și au primit ca sancțiune doar avertisment.  
   „Pistoalele cu bile nu sunt permise la comercializare. Ele pot fi vândute numai dacă nu sunt însoțite de bile. Agenții au încercat să scoată doar pistoalele pe tarabă și au vrut să dosească bilele, dar noi am văzut că ele existau, așa că le-am retras de pe piață”, a declarat comisar șef Mirela Bîznă. După ce au fost retrase de la vânzare, comisarii au făcut din nou o acțiune de control pentru a vedea dacă agenții au respectat recomandările făcute. Potrivit reprezentanților OPC, acestea nu au mai fost găsite la comercializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?