Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO: Strategii de marketing pentru bibliotecari


   Bibliotecarele Gabriela Harea și Stela Sebe au lansat, ieri, lucrarea intitulată „Strategii de marketing aplicabile în structurile infodocumentare școlare –  Ghid de bune practici”. Lansarea a avut loc la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, în prezența a bibliotecarilor din cadrul centrelor de documentare ale Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”. De asemenea, a luat parte la acest eveniment și profesoara Janet Popoiu, directorul Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani.
   Stela Sebe, una dintre coautoare, spune că această lucrare era necesară, în condițiile în care tehnica a cunoscut o evoluție rapidă, înclusiv în activitatea bibliotecarilor. Mai mult, cunoașterea noilor strategii de marketing le sunt necesare bibliotecarilor zilelor noastre.
   Lucrarea conține informații utile, care cu siguranță le vor fi de folos celor care își desfășoară activitatea doar printre cărți. „Ideea de a elabora un ghid, a pornit de la faptul că la cercurile metodice, la situațiile pe care le întocmeau bibliotecarii școlari, am constatat că nu cunosc aceste tehnici. Tehnici care au pătruns din economie și din cultură. Când am fost întrebată ce reprezintă un plan de marketing, atunci mi-a venit ideea de a pune cap la cap, atât partea științifică în ceea ce privește marketingul cât și partea practică, ce poate fi utilizată de bibliotecarii școlari în elaborarea unui plan de marketing. Åžtim cu toții că nicio activitate nu se mai poate desfășura fără planificare riguroasă și promovare pe măsură a activității. În acest context, marketingul este cel care ne direcționează planificarea și ne promovează activitatea”, a declarat Stela Sebe, documentarist al Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani.
   Cu argumente în plus a venit și autoarea Gabriela Harea, care a mai precizat că în paginile lucrării sunt prezentate în detaliu aspecte privind marketingul de bibliotecă. „Am considerat necesar să începem cu câteva noțiuni de teorie a marketingului, să explicăm conceptele fundamentale, apoi am intrat în marketingul de bibliotecă, este vorba de marketingul cu buget redus, în care am devenit specialist, pentru că asta este situația noastră”, a adăugat și Gabriela Herea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?