Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Aria protejată Focul Viu de la Andreiaşu, un miracol natural


   Pentru acest sfârșit de săptămână vă invităm la o drumeție pe cărările Munților Vrancei, pentru a descoperi un fenomen natural unic în țară. Este vorba despre „focurile vii” din comuna Andreiașu de Jos, situate într-o arie protejată. Deși drumul de pe Valea Milcovului poate fi chinuitor, din cauza gropilor care ciuruiesc drumul, ajungerea la destinație este recompensa cea mai mare pe care o puteți primi.
   Unică în Munții Vrancei, Andreiașu este o zonă care îmbină frumusețea naturală cu un fenomen spectaculos, astfel încât o excursie până aici vă poate deconecta de la peisajul incandescent și gri al orașului. „Vatra” Focului Viu veghează deasupra peisajului montan de un verde intens, cu dealuri împădurite și șerpuiri de ape cristaline. Emanațiile de gaze naturale, care țâșnesc prin crăpăturile scoarței terestre, se aprind spontan sau pot fi aprinse, formând flăcărui ce pot ajunge la 30-50 cm înălțime. În preajma sau în timpul cutremurelor de pământ, focurile pot fi chiar mai mari de doi metri. Cel mai bine pot fi observate pe timpul nopții.
   Remarcabil este faptul că Focul Viu de la Andreiașu de Jos este cel mai extins câmp de „focuri vii” din România, atât ca suprafață, cât și ca debit de metan. Există însă și un semnal de alarmă, pentru că alunecările de teren cauzate de ploile puternice pot pune în pericol acest fenomen geologic.
„Sanctuarul” focului nestins a devenit rezervație geologică în 1973

   Situată la 37 km de Focșani, în subcarpații Vrancei, pe versantul drept al Văii Milcovului, la o altitudine de 430 de metri, rezervația naturală Focurile Vii trezește curiozitatea multor turiști din țară și străinătate. Pentru a ajunge la rezervația geolo-gică situată pe Valea Milcovului, la confluența dintre pârâul Reghiu și râul Milcov, trebuie să urcați din centrul comunei Andreiașu de Jos jumătate de kilometru pe un drum în pantă. Câteva scări vă vor conduce la „sanctuarul” focului nestins, împrejmuit cu lespezi de piatră. În interiorul suprafeței drept-unghiulare, lipsită de vegetație și acoperită cu piatră măruntă, cenușie, se află două-trei „vetre” din care pâlpâie flăcările albăstrii-roșiatice. Rezervația geolo-gică a fost înființată în anul 1973. Perimetrul cu emanații de gaze are o suprafață de circa 400 metri pătrați. Hidrocarburile ajunse la suprafață ard singure sau pot fi aprinse. Flăcările sunt colorate, prezentând diverse nuanțe de galben, roșu și chiar albastru. De menționat că în zona Carpaților de Curbură există patru focuri vii: la Andreiașu, Reghiu, Lepșa în județul Vrancea și unul în județul Buzău.
   La Andreiașu pământul arde mocnit de mii de ani. O destinație atipică, numai bună pentru o excursie de câteva ore, în care aveți parte de aer curat, liniște, peisaje superbe și, cel mai important, pământ în flăcări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?