Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

O focşăneancă de 22 de ani, la SPITAL după ce a consumat DROGURI


   O tânără de 22 de ani, din Focșani, a ajuns joi după-amiază, în jurul orei 15.00, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” din Focșani din cauza drogurilor.  Fetei, care ar fi consumat canabis și marijuana, i s-a făcut rău, iar apropiații au cerut ajutorul medicilor. Ajunsă la spital, tânăra a fost stabilizată, medicii i-au făcut un test to-xicologic și apoi a plecat acasă, dar nu înainte de a primi și un bilet de trimitere la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Focșani. Polițiștii au aflat și ei de escapada fetei și fac verificări.
   În România, consumul de droguri nu se pedepsește. Oamenii legii încearcă acum să afle de unde și-a procurat tânăra drogurile care au trimis-o la spital. Specialiștii spun că din anul 1996 până în prezent, fenomenul consumului de droguri a înregistrat o scădere a vârstei medii a consumatorilor, concomitent cu mărirea numărului de consumatori și mai ales a celor care se injectează.
   În Vrancea, drogurile care au făcut cele mai multe victime au fost etnobotanicele. Persoane de toate vârstele au ajuns la Spitalul Județean Focșani după ce etnobotanicele le-au provocat stări de rău. Chiar dacă magazinele de profil au fost închise, etno-botanicele se comercializează în conti-nuare. Site-urile sunt pline de anunțuri în acest sens, iar sumele cerute sunt destul de mici, astfel încât toți doritorii să-și poată permite un pliculeț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?