Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Au „uitat“ să plătească pensia alimentară


   Doi tătici, care nu au achitat pensiile de întreținere minorilor pe care i-au lăsat în grija fostelor neveste, au fost dați pe mâna justiției, chiar de cele care le-au fost consoarte. Femeile solicită să fie trași la răspundere pentru neplata pensiei alimentare. Este vorba de Constantin T., de 40 de ani, din Tătăranu, și Tomiță S., de 30 de ani, din Bordești.
   Primul bărbat a acumulat o datorie de 4.500 de lei. În rechizitoriul pe care procurorii focșăneni l-au întocmit pe numele său, se arată că acesta nu a achitat pensia alimentară copilului său din iulie 2011. În cursul urmăririi penale, acesta a recunoscut fapta și și-a luat angajamentul că va plăti.
   Tomiță este acuzat că a plătit cu întreruperi, după care a uitat să mai dea vreun ban copilului. În actul de sesizare al instanței de judecată se arată că acesta nu a plătit în perioada aprilie-iunie 2010 și din noiembrie 2010 până în prezent. El avea de plată câte 150 de lei lunar.
Ambele dosare au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?