Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Profesorii corectori, supravegheaţi video


   Profesorii care fac parte din comisiile examenelor naționale nu vor scăpa nici ei de monitorizarea video. Ministerul Educației a trimis o notă, în care se arată că inclusiv preluarea și transmiterea subiectelor către elevii candidați se va face sub obiectivul camerelor de supraveghere. Astfel, pe lângă cei peste 5.000 de candidați care vor susține anul acesta examenul de Bacalaureat și Evaluare Națională care vor fi monitorizați video, mai nou și cadrele didactice vor fi supuse aceluiași tratament.
   Pentru ca monitorizarea elevilor să decurgă în bune condiții, cu respectarea întocmai a indicațiilor transmise de Ministerul Educației, la Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea a avut loc o ședință, ieri, la care  au participat persoanele responsabile cu sistemele IT. Ei au aflat că vor fi supravegheați inclusiv membrii comisiilor celor două examene, urmând a fi montate camere de supraveghere video atât în sălile în care aceștia își desfășoară activitatea, cât și în cele în care sunt multiplicate subiectele sau depozitate lucrările elevilor.
   În acest sens, Inspectoratul Åžcolar a făcut o adresă către Ministerul Educației, prin care solicită 92 de camere video pentru supravegherea profesorilor din diferitele comisii ce vor fi constituite și încă 22 de camere pentru completarea necesarului elevilor care vor susține examenul de Bacalaureat. Anterior, au fost cerute 102 camere video, necesare pentru supravegherea absolvenților. „Toate examenele se vor desfășura sub același regim, folosim aceeași procedură de monitorizare a înregistrărilor. Am prezentat procedurile și manualul de utilizare a softurilor puse la dispoziție de Inspectoratul Åžcolar Vrancea în vederea realizării înregistrărilor. Unitățile școlare își iau în această perioadă toate măsurile, astfel încât să respectăm toate metodologiile și prevederile din partea MECTS. În acest moment, își procură unitățile camerele pe factură, urmând ca ulterior să fie decontate”, a declarat Marilena Oprea,inspector de informatică în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.
   Softurile vor fi predate personal celor implicați în acest proces, iar camerele de supraveghere vor fi instalate cu 72 de ore înainte de începerea examenelor.
   Persoanele care se ocupă de Evaluarea Națională vor participa la încă o activitate de instruire, ce va avea loc la Åžcoala „Anghel Saligny” din Focșani, în perioada 19 – 20 iunie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?