Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Case în flăcări, la Boloteşti şi Jariştea


   Două familii din Bolotești și Jariștea au rămas fără agoniseală, după ce locuințele le-au fost cuprinse de flăcări. În ambele cazuri, proprietarii nu mai au nici măcar documente de identitate. 
Sâmbătă seara, la ora 22.20, pompierii s-au deplasat în comuna Jariștea, cu două mașini, pentru a stinge un incendiu izbucnit la proprietatea Niculinei T..
   Flăcările au mistuit acoperișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de 60 metri pătrați, o anexă construită din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de 30 metri pătrați, bunuri de uz casnic, documentele de identitate și actele de proprietate. Până la sosirea pompie-rilor militari, incendiul s-a propagat și la locuința învecinată, unde au ars 10 metri pătrați din acope-rișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă. Incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric.
Un alt incendiu s-a produs duminică după-amiază, la locuința lui Nicușor O.,  din Bolotești. Au ars acoperișul casei, pe o suprafață de 60 metri pătrați, mobilierul din bucătărie, un boiler electric, 2 televizoare, un frigider, o ladă frigorifică, documentele de identitate și actele de proprietate. Cauza care a dus la producerea incendiului a fost tot un scurtcircuit electric.
   Tot week-end-ul trecut, pompierii au mai stins și o ardere necontrolată de vegetație uscată, la Bolotești, dar și la groapa de gunoi de la Haret, unde 40 de tone de gunoi au fost cuprinse de flăcări.
De asemenea, în perioada 11 – 13 aprilie, paramedicii SMURD au intervenit pentru soluționarea a 19 situații medicale de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?