Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

A plătit pensia alimentară abia după deschiderea dosarului penal


   Un bărbat din Suraia, cercetat penal pentru abandon de familie deoarece nu a plătit copiilor săi pensia alimentară, și-a amintit de datoria părintească abia atunci când a fost deschis dosarul pe numele său. Potrivit anchetatorilor, Vasile O., de 45 de ani, a fost acuzat de fosta nevastă, în grija căreia au rămas cei doi copii, că nu le-a mai dat bani, deși era obligat de  instanța de judecată la plata unei sume lunare. Omul avea de plată 110 lei lunar.
   În plângerea care a ajuns pe masa procurorilor se arată că din septembrie 2011 și până în martie 2012, învinuitul nu a mai plătit niciun leu copiilor. Fiind începută urmărirea penală, Vasile a plătit în timpul cercetărilor 250 de lei din totalul datoriei, pe care însă nu a reușit s-o acopere în totalitate. Prin urmare, procurorii l-au trimis în judecată pentru abandon de familie.
   Potrivit anchetatorilor, Vasile O. a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare, dar pedeapsa a fost grațiată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?