Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Îmbulzeală la CAS pentru adeverinţele de asigurat


   Nervi, aglomerație și îmbulzeală. Asta poți vedea, în fiecare dimineață, pe holurile Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea.
   În fiecare zi, la CAS Vrancea vin și câte 200 de persoane, pentru a obține adeverințe de asigurat. Reprezentanții instituției recomandă vrâncenilor care au nevoie de aceste documente să depună cererile și actele necesare la Registratura de la parter.
   De asemenea, le pot trimite prin poștă, astfel putând fi evitată aglomerația. „Procesul de eliberare a adeverințelor care atestă calitatea de asigurat este un proces continuu, beneficiarii sistemului asi-gurărilor sociale de sănătate având posibilitatea de a se prezenta la sediul CAS Vrancea în intervalul 8.30 – 14.00, de luni până vineri. Pentru persoanele care se află în incapacitate sau imposibilitate de a se deplasa la CAS Vrancea, eliberarea adeverințelor se poate face prin corespondență, pe baza documentelor prevăzute în legislație, comunicate de aceste persoane în copie, conform alin. 5, art. 20, secțiunea 8 din ORDINUL nr. 617 din 13 august 2007 (actualizat) pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate”, ne-a transmis Iustina Papuc, purtător de cuvânt al CAS Vrancea.

Acte necesare pentru eliberarea adeverinței de asigurat

   În vederea eliberării dovezii privind calitatea de asigurat, vrâncenii trebuie să se prezinte la CAS cu anumite documente justificative. Astfel, copiilor până în 18 ani li se cere doar actul de identitate sau certificatul de naștere, tinerii între 18-26 de ani trebuie să aducă actul de identitate și o declarație pe propria răspundere că nu realizează venituri din muncă, plus un document care dovedește faptul că sunt elevi sau studenți.
   Cei până în 26 de ani, care provin din sistemul de protecție a copilului, trebuie să se prezinte cu actul de identitate, un document din care să reiasă că au fost incluși într-un sistem de protecție a copilului, declarația pe propria răspundere că nu realizează venituri și un document eliberat de primărie, care să ateste că nu beneficiază de ajutor social.
   Familia care întreține o altă persoană asigurată trebuie să dovedească relația de rudenie, respectiv căsătoria cu persoana asi-gurată; persoanele cu handicap au nevoie de un certificat de încadrare într-un grad de handicap; bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, vor aduce la CAS pe lângă actul de identitate, și declarația pe propria răspundere că nu realizează venituri, dar și o adeverință medicală elibe-rată de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sănătate.
   Femeile însărcinate sau lăuzele au nevoie de actul de sănătate, o adeverință medicală, certificat de naștere a copilului (lăuzele), dar și documente prin care demonstrează că realizează venituri lunare sub salariul de bază minim brut pe țară, sau, în cazul în care nu realizează venituri, declarație pe propria răspundere.
   De asemenea, persoanele care beneficiază de indemnizația de șomaj se vor prezenta cu carnetul și/sau adeverința eliberate de instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Pensionarilor li se solicită cuponul de pensie din luna anterioară, plus o declarație pe propria răspundere că nu realizează alte venituri impozabile și cartea de identitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?