Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Brutarii, controlaţi de ITM


   Agenții economici care produc pâine sau produse făinoase au fost „vizitați”, săptămâna trecută, de funcționarii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea.
   Au fost verificați 10 angajatori, cu un număr total de 198 lucrători. „Campania a avut ca obiectiv verificarea respectării de către angajatorii din domeniul fabricării produselor de brutărie și a produselor făinoase a prevederilor legale în domeniile relații de muncă și securitate și sănătate în muncă”, au transmis reprezentanții ITM.
   Ca urmare a deficiențelor constatate, nouă societăți au fost sancționate contravențional, fiind aplicate 22 sancțiuni, dintre care 17 avertismente și cinci amenzi contravenționale în valoare de 21.000 lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
   Printre neregulile constatate se numără și primirea la muncă a unei persoane fără contract individual de muncă, lipsa unei supravegheri medicale adecvate, neînmânarea unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului, dar și nerespectarea prevederilor Codului Muncii cu privire la munca suplimentară.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?