Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

„Să pictăm în culorile autismului“


   Campania pentru conștientizarea autismului, organizată de Asociația Speranța Andradei” – Centrul regional pentru recuperarea copilului cu autism „Micul Prinț” din Focșani, continuă, astăzi, cu o acțiune intitulată „Să pictăm în culorile autismului”. Aceasta va avea loc de la ora 17.00, la Promenada Mall, unde elevi ai școlilor și liceelor din Focșani, precum și din instituțiile din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea vor picta un banner. Acesta va fi expus, apoi, pe fațada Promenadei Mall pe toată durata lunii aprilie. „În data de 4 aprilie, în cadrul Atelierului interactiv de creație, peste 20 de copii de la Grădinița Regatul Poveștilor dar și alții, au pictat și au făcut colaje din picturile lor. Astăzi (ieri – n.r.) vor veni copii de la Grădinița nr. 18 din Focșani, care de asemenea vor picta”, a declarat Alexandru Neguț, elev la Colegiul Național „Unirea” și voluntar din anul 2010 al Asociației „Speranța Andradei”. 
   El, împreună cu alți colegi și specialiști ai Asociației se ocupă de desfășurarea în bune condiții a activităților din cadrul Campaniei pentru conștientizarea autismului, care se derulează în parteneriat cu Promenada Mall și Carrefour, printre parteneri numărându-se și „Monitorul de Vrancea”. Pe toată durata lunii aprilie vor fi postate plăcuțe cu mesaje despre autism pe culoarele de la Promenadă, iar la casele de marcat de la Carrefour, fiecare client va primi un fluturaș cu informații relevante despre primele semne ale autismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?