Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Lipseşte sângele din grupa AB negativ


   Sărbătorile Pascale sunt așteptate cu mare nerăbdare de conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) Vrancea, deoarece, în această perioadă, numărul donatorilor de sânge se dublează. În prezent, sunt, în medie, 15 până la 20 de donatori pe zi. „Ne așteptăm ca numărul donatorilor să crească în cele două săptămâni dinaintea Paștelui. În această perioadă vin mai mulți donatori, chiar și 40 pe zi”, a precizat medicul Mioara Hanță, directorul CTS.  Sunt și persoane care decid să doneze sânge pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, dar ținând cont că traiul este din ce în ce mai greu, majoritatea donatorilor se gândesc la avantajul material, bonurile valorice de aproximativ 60 de lei fiind o sursă de venit.  În prezent, CTS are nevoie de sânge din grupa AB ne-gativ. Potrivit directorului Mioara Hanță, nu mai există nicio pungă de sânge din această grupă. „Cei care au grupa AB negativ sunt așteptați să doneze. Va fi o adevărată tragedie dacă cineva va avea nevoie de sânge din această grupă, mai ales că nici în județele învecinate nu au sânge din grupa aceasta”, a precizat medicul Mioara Hanță.
   Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar și până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme și bărbații care au peste 60 de kilograme. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?